Cod galben de inundații în mai multe județe

Administraţia Naţională Apele Române a emis, joi, o avertizare hidrologică Cod galben valabilă joi şi vineri în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Siret şi Prut unde există riscul producerii unor scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Conform datelor emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, avertizarea este valabilă pentru perioada 30 mai, ora 15.00 – 31 mai, ora 22.00.

Astfel, Codul galben intră în vigoare joi la ora 15.00, pe râurile mici din bazinele hidrografice Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Crişul Negru, Crişul Alb (judeţele Hunedoara, Bihor şi Arad) şi Arieş (judeţul Alba) şi vineri la ora 03.00 pe unele râuri mici din bazinul superior şi mijlociu al Siretului (judeţele Suceava, Neamţ, Iaşi şi Vaslui), precum şi din bazinul superior al Jijiei (judeţele Botoşani şi Iaşi).

Avertizarea vine în contextul în care ANM a emis, miercuri, o informare meteorologică vizând ploi cu caracter torenţial, grindină şi vijelii, valabilă în întreaga ţară în intervalul 30 mai, ora 10.00 – 31 mai, ora 18.00.

În intervalul menţionat gradul de instabilitate atmosferică va creşte progresiv în toată ţara, începând din sud-vest şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină şi vijelii.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în primele ore în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.