Cod galben de ploi

Meteorologii au emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de ploi abundente, valabilă până duminică dimineață în șase județe din zona Moldovei.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 13 mai, ora 16:00 — 14 mai, ora 10:00, în județele Suceava, Neamț, Bacău, Botoșani, Iași și Vaslui va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de peste 30 l/mp, iar pe arii restrânse de 60 — 70 l/mp.

Pe de altă parte, specialiștii ANM au restrâns zonele în care va fi valabilă informarea meteo de instabilitate atmosferică. Astfel, începând din 13 mai, ora 11:00 și până pe 14 mai, ora 21:00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie.

De asemenea, pe arii restrânse se vor semnala căderi de grindină, iar pentru scurte perioade de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă care vor depăși 15 — 20 l/mp și izolat 40 — 50 l/mp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.