Potrivit unei atenţionări transmise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), codul portocaliu se instituie de vineri, la ora 20.00, pe afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ.
Din cauza gradului de instabilitate accentuat, cu precipitaţii sub formă de aversă şi caracter torenţial, fenomenele se pot produce izolat şi în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal şi munte din nord-vestul, sudul şi centrul ţării, potrivit avertizării INHGA.
Tot de vineri, de la ora 20.00, se instituie cod galben pe râurile mici din bazinele Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş) şi Mureş superior (judeţele Harghita şi Mureş).