Codrin Ștefănescu: Congresul PMP, un simulacru având ca temă odă tiranului iubit

Codrin Ștefănescu a criticat Congresul Mișcării Populare și alegerea lui Traian Băsescu în fruntea formațiunii, considerând că evenimentul a fost un ”simulacru” având ca temă ”odă tiranului iubit”.

”În timp ce foștii băsiști se denunță reciproc și cu maxim entuziasm despre cât au furat ei și cum au devalizat bugetul statului, dar și câte vagoane cu bani au cărat la sediul PDL pentru campania ‘dictatorului’, acesta din urmă, fără niciun fel de trac, se ține de băi de mulțime.

De fapt, un simulacru de congres cu tema: ‘Odă tiranului iubit!’, unde tiranul, adică ‘tatăl hoților’ și-a lansat tot felul de proiecțele stupide gen ‘România mea — viitorul este numai și numai cu Băsescu!’, uitând că ‘România lui’, condusă pe vremea aceea de personaje la fel de sinistre și toxice ca și el, era o Românie a escrocheriilor năprasnice, a abuzurilor și a corupției de la cel mai inferior nivel până la vârf”, a spus secretarul general adjunct al PSD.

Traian Băsescu a reușit ”performanța de a se autoînscăuna drept urmașul Elenei Udrea pe pământ”, a mai arătat Ştefănescu.

”În concluzie, după ce cu greu și-a convins familia și rubedeniile — absolut toate anchetate pentru măgăriile făcute în 10 ani, că musai trebuie să candideze la ceva, Traian Băsescu nu a reușit decât ‘performanța’ de a se autoînscăuna drept urmașul Elenei Udrea pe pământ. Și ăsta a fost tot congresul MP”, a conchis politicianul.

Traian Băsescu a fost ales sâmbătă, la Congresul de constituire a Mișcării Populare, președinte al formațiunii, el fiind de altfel unicul candidat, cu moțiunea intitulată ”România mea”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.