Codul portocaliu, EXTINS (Hartă)

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică, valabilă de luni de la ora 10.00, până marți la ora 10.00.

Potrivit avertizării Cod Portocaliu, în intervalul menţionat, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi local în Transilvania şi Moldova, iar noaptea, cu precădere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare, în județele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Călărași, în municipiul București și în zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov se vor înregistra cantităţi de apă de 50…70 l/mp şi pe arii restrânse peste 80…90 l/mp, îndeosebi în județele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeș și Vâlcea.

În Dobrogea, local în Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei și nord-estul Munteniei, aflate sub Cod Galben, se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţi de apă de 25…50 l/mp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.