Ședința BPN Colaborarea guvernamentală, decizie la PSD

Biroul Permanent Național al PSD se reunește luni, de la ora 11:00, în ședință, pentru a stabili poziția clară a partidului privind continuarea colaborării guvernamentale.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat săptămâna trecută convocarea Biroului Permanent Național.

”Am decis convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru ziua de luni, în vederea analizării situației create în interiorul coaliției de guvernare ca urmare a poziționării unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte al României, Ion Iliescu. În opinia PSD, acțiunile și declarațiile recente ale unor membri ai coaliției, contrare obligațiilor legale și normelor de conduită instituțională, afectează nu doar relațiile dintre partidele semnatare ale Acordului politic de guvernare, ci și echilibrul necesar în funcționarea Guvernului”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Potrivit acestuia, PSD consideră că, indiferent de diferențele ideologice sau de interpretările istorice, respectul față de instituțiile statului, față de normele constituționale și față de memoria istorică trebuie să prevaleze în viața politică.

”Organizarea ceremoniilor oficiale prevăzute de lege în cazul decesului unui fost șef de stat nu este o chestiune opțională, ci o responsabilitate instituțională. Reuniunea Biroului Permanent Național are ca obiectiv evaluarea impactului acestor evenimente asupra funcționării coaliției de guvernare și stabilirea unei poziții clare a partidului în raport cu continuarea colaborării guvernamentale, în condiții de respect reciproc și corectitudine politică. PSD rămâne angajat în susținerea unei guvernări stabile, în interesul cetățenilor, dar subliniază că loialitatea politică, buna-credință și dialogul între parteneri reprezintă fundamente indispensabile ale oricărei construcții politice durabile”, a spus Grindeanu.

Discuțiile în coaliție au început după ce USR a propus în ședința de Guvern din 5 august să nu fie declarată o zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu.

”Din respect pentru victimele Revoluției și ale Mineriadelor, USR a propus în ședința de Guvern să nu fie doliu național. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanții USR nu vor participa la funeralii”, spunea, la acea dată, președintele USR, Dominic Fritz.

Ulterior, PSD anunța că membrii din conducerea partidului au decis să nu mai participe la ședințele coaliției de guvernare până când cei de la USR nu își vor revizui atitudinea.

”Istoria nu poate fi mistificată! Iar cei care judecă azi vor fi judecați mâine, la rândul lor! PSD are respect față de instituțiile statului român! Refuzăm să girăm formele de instigare la ură publică manifestate de liderii USR, chiar și în ședințe oficiale de Guvern. De aceea, am decis, alături de colegii din conducerea PSD, să nu participăm la ședințele coaliției până când cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică și își vor revizui atitudinea!”, a afirmat Sorin Grindeanu, pe 6 august, într-o postare pe pagina sa de Facebook

Recomanda [votes_up id=867563]

11 Comentarii

  1. Pentru ca să rămînă consecvenți practicilor infracționale , rămîn la guvernare . Sunt cîțiva … , un brunet interlop , o secătură brucselleză cu ochelari …

  2. Credeti ca pe romani ii intereseaza de ce USR-ul nu a fost la inmormantarea lui Iliescu? Pe noi ne intereseaza de ce PSD-ul e la fel de ticalos precum clanul guvernamental si aproba toate masurile dictatoriale ale acestuia.

    Apropo de Iliescu: actiunea a avut caracter de parteneriat public-privat? Adica funeraliile nationale au fost platite din banii romanilor, dar ultima parte a avut caracter privat? Daca familia a vrut ceremonie restransa, de ce nu a platit tot si i-a privat pe multi de a savura spectacolul inhumarii unui criminal?

  3. Poporul român,furat și ucis cu zile,de coaliția genocid, nu vă judecă după vorbe, ci după faptele penale,PSD!
    SUNTEȚI COMPLICI LA GENOCID ȘI JAF.

  4. Iesirea de la guvernare n-o hotaraste PSD-ul, ci altii mult mai mari si mai tari. De asta n-are Bolojan nicio grija privind viitorul guvernului. Dar daca se va pune capat razboiului din Ucraina, alta faina se va macina la Bruxelles. Si si la noi.

  5. Da iesiti ba odata, mostenitori ai criminalului iliescu! Voi ati distrus Romania cu pensii speciale la toti puturosii iesiti la pensie la 40 de ani, cumul pensie salariu la stat cu aceeasi puturosi fara pregatire, angajati pe pile, luati si pe Ponta cu toti suveranistii lui de 2 bani!

  6. PSD, daca vrea sa ia mai mult de 10% la urmatoarele alegeri, trebuie sa paraseasca guvernarea nociva(alaturi de PNL si USR) pentru PSD si, mai ales, pentru popor, guvernare care ia de la pensionari, copii si salariati ca sa dea clientelei politice a PNL si USR, Ucrainei. Moldovei si „refugiatilor” ucraineni.
    Deficitul poate fi redus prin eradicarea evaziunii fiscale prin pedepse cu inchisoarea de cel putin 10 ani si confiscarea averilor, prin stoparea ajutoarelor financiare si militare catre Ucraina, prin stoparea ajutoarelor financiare catre Moldova, prin reducerea numarului de parlamentari la, cel mult, 300 si a numarului de ministere la, cel mult, 9-10 ministere, prin taierea cu 50% sau prin recalcularea pe baza de contributivitate a pensiilor speciale, etc. si nu prin jefuirea poporului, in special a pensionarilor contributivi si a copiilor.

  7. Credeați cǎ dacǎ vǎ înhǎitați cu derbedeii nu va veni momentul plǎții? Veți ajunge în curând la sub 10%. Puteați sǎ vǎ dați deoparte și sǎ lucrați pentru țarǎ, dar ați preferat sǎ fiți „proeuropeni”, cu Slava Ucraina și Ursula. Acum vine scadența.

    • Pana acum sunt complici la toate relele ireparabile comise de puterea ‘proieuropeana’ Nicusor-Bolojam.

  8. Când a intrat în monstruoasa coaliție „pentru stabilitate” PSD și-a ales calea: pe urmele PNȚ-ului. Au demonstrat cǎ nu mai au onoare sau respect pentru România poziționându-se alǎturi de trǎdǎtorii de neam.

  9. Este si asta tot un matematician. A vrut sa faca autostrada de la Timisoara la Belgrad pentru bisnitarii locali. Ce au facut concret (el si psd) cand Bolojan a taiat banii pentru autostrada Moldovei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.