Coldea îi dă o smetie Ralucăi Turcan: „Numeroase presiuni”

Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Liliana Coldea, care a demisionat după aproape o săptămână de la solicitarea vicepremierului Raluca Turcan, acuză presiuni și jocuri politice, ea considerând că sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit de când ea este manager.

Liliana Coldea acuză că din cauza presiunilor și-a depus, miercuri, demisia. Ea spune că a refuzat să intre în jocuri politice.

„Numeroase presiuni care s-au făcut asupra mea m-au determinat să îmi înaintez demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Sunt un om responsabil și un profesionist care a făcut tot ce a fost posibil astfel încât lucrurile în spital să se desfășoare în interesul pacienților și cu protejarea cadrelor medicale. Nu m-am lăsat influențată de constrângerile venite pe mai multe canale și nici nu am intrat în jocurile politice, pentru că mai presus de toate este sănătatea oamenilor”, spune Liliana Coldea, într-un comunicat transmis, miercuri, presei.

Coldea consideră că sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit din cauza managementului său, că a respectat toate procedurile și legislația în vigoare. De asemenea, managerul demisionar spune că au fost medici care nu i-au dat ascultare.

„În niciun caz munca medicilor nu a fost compromisă. Fiecare dintre noi am depus un jurământ și suntem în permanență în serviciul oamenilor. Sunt sigură că încrederea în spital nu a fost zdruncinată acum și în niciun caz sănătatea și viața pacienților nu au fost puse în pericol. Interesul pacienților este mai presus de orice (…). În luarea deciziilor am avut consultări cu cadrele medicale. Unii dintre aceștia m-au sprijinit, alții mai puțin sau deloc”, a mai spus Liliana Coldea.

Liliana Coldea a preluat mandatul de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență în 11 mai, după un concurs contestat, la care a fost singurul concurent.

Vicepremierul Raluca Turcan, care este și președinte al PNL Sibiu, i-a cerut de vinerea trecută demisia managerului Liliana Coldea.

Corpul de Control al ministrului Sănătății este la Sibiu, de luni, și face verificări pentru a stabili cum s-au desfășurat activitățile în timpul pandemiei de COVID-19 la cea mai mare unitate medicală din județ.

Controlul a fost anunțat încă de vinerea trecută, de șeful DSU, Raed Arafat, care a spus, întrebat despre faptul că un aparat PCR din spital nu funcționează, iar altul, achiziționat de Universitatea Lucian Blaga este ținut la cutie, pentru că un protocol între ULBS și Spital nu a fost semnat de luni bune de conducerea spitalului, că urmează un control al Corpului de Control.

De asemenea, conducerea Spitalului de Urgență Sibiu nu a cerut IGSU o morgă mobilă pentru decedații de COVID-19, ci folosește un container fără instalație de răcire, donat spitalului.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. Raluca Turcana IQ17 este Exponentul Prostitutiei Politice in Perimetrul Mioritic postdecembrist. Pina si Limbricii USR+ fug de ea ca de Penicilina.

  2. E sinistră Raluca Turcan : de la aspectul fizic, gestică, vestimentație, gafele prin care s-a remarcat în aparițiile publice, trecutul ei și nu în ultimul rând IQ-ul. Indiferent ce ar spune sau face, nu poate fi luată în serios de nimeni, nici chiar de cei care au promovat-o. E doar o piesă de decor, face figurație. Dacă aveți răbdare, vă rog să fiți atenți la ședințele de guvern, sau aparițiile din parlament. Singura ei ocupație este aceea de a vorbi la telefon. Pentru atâta lucru, se putea angaja ca operator, dispecer. Dar, nu a fost să avem noroc, ne-am procopsit cu o astfel de creatură într-un post din care se putea face ceva pentru români.

  3. frua koldea este un produs pdl.psd
    frua(dinsa)raluka de botoshsni turcana de sibiu e un produs pdl,pnl via draga stolo
    frua cimpan sfa cj sibiu pdl,pnl este produs al nultiatii turcan
    doua marimi egale intre ele…………………
    frau coldea NO DECARTAT DESTUL DE LA SPIT SIBIU
    TOTUL CU STIINTA NEO NAZI W4ERNER KLAUS JOHANNIS

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.