Combaterea dezinformării sau ”idioțenie macartistă”?

Centrul pentru Combaterea Discrimninării, înființat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în urmă ac un an, a publicat, pe 14 iulie, o listă cu personalități din străinătate (politicieni, cadre universitare, jurnaliști, activiști) care ”promovează propaganda rusă”. Printre personalitățile din Occident incluse în această ”listă neagră” se numără senatorul american Rand Paul, Tulsi Gabbard, membră a Camerei Reprezentanților, analistul geopolitic Edward Luttwak, profesorul John J. Mearsheimer, jurnalistul Glenn Greenwald. Centrul pentru Combaterea Dezinformării nu prezintă motivele pentru care aceștia au fost incluși pe lista promotorilor propagandei ruse.

Criteriile folosite de Centrul de la Kiev nu sunt limpezi, dar în dreptul fiecărui nume sunt enunțate opiniile pe care le promovează. Despre Edward Luttwak  se arată că a sugerat ”că ar trebui organizate referendumuri în regiunile Donețk și Lugansk” și că ”Rusia a fost provocată pentru a începe războiul din Ucraina”. Despre profesorul Mersheimer, cel care a avertiza încă din 2014 că schimbarea de regim de la Kiev va duce la război în Ucraina, se arată că a declarat că ”NATO se află în Ucraina începând din 2014” și că ”NATO l-a provocat pe Putin”.

Edward Luttwak (născut la Arad, de unde a emigrat în 1947, mai întâi în Italia, apoi în SUA, un analist care vorbeşte româneşte la fel de bine ca engleza) a fost contactat de UnHerd, un site cu care a colaborat de câteva ori, pentru a comenta despre includerea sa pe lista „propagandiștilor Rusiei”.

Luttwak nu dorește să fie etichetat drept acolit al lui Putin. ”De pe 24 februarie, prima zi a războiului, am susținut că nu doar SUA și Marea Britanie sau Norvegia trebuie să trimită arme în Ucraina, ci și țări reticente, precum Franța, Germania și Italia”. ”Am făcut lobby personal la miniștrii Apărării din state NATO” pentru a trimite mai multe arme in Ucraina. ”Nu sunt chiar cel mai loial agent de influență al lui Putin”, a spus el. ”Se întâmplă altceva. Am spus că există o tabără care vrea victoria, iar această tabără a victoriei nu este realistă. Ideea lor este că Rusia poate fi înfrântă total în momentul în care Putin va fi dat jos. Însă acesta este momentul în care devine posibilă escaladarea nucleară. Este o iluzie să crezi că Rusia poate fi înfrântă total. Cei de la Kiev au interpretat această poziție ca fiind una pro-rusă”.

Și John J. Mearsheimer a fost contactat de UnHerd. ”Când eram copil, mama m-a învățat că, atunci când ceilalți nu-ți pot demonta argumentele bazându-se pe fapte și pe logica, vor recurge la calomnie. Asta se întâmplă acum. Eu spun că, pe baza dovezilor de până acum, Rusia a invadat Ucraina pentru că SUA și aliații europeni erau hotărâți să transforme Ucraina într-un vârf de lance al Vestului la granițele Rusiei, ceea ce Moscova a interpretat ca amenințare existențială. Indiferent de convingerile lor, ucrainenii resping acest raționament și dau vina pe Vladimir Putin, despre care spun că vrea să cucerească Ucraina și să o includă în Rusia Mare”. ”Însă nu este nicio dovadă publică care să susțină această teorie, ceea ce generează probleme mari atât la Kiev, cât și la Washington. Prin urmare, cum au găsit cu cale să mă trateze? Etichetându-mă drept propagandist rus, ceea ce nu sunt”, a spus Mearsheimer.

Jurnalistul Glenn Greenwald, laureat al Premiului Pulitzer, in 2014 (pe vremea când redacția The Guardian nu era un bastion al progresismului și a dezvăluit aparatul uriaș de supraveghere construit de NSA din SUA) spune că ceea ce face Centrul de la Kiev este ”o idioțenie mccartistă”. ”Adepții războiului din Occident și alți funcționari din agențiile de securitate vestice au folosit aceste tactici vreme de decenii, pentru a demoniza pe oricine pune sub semnul întrebării politica SUA și NATO. La începutul Războiului Rece, această tactică presupunea acuzarea oricărui disident de răspândirea ”propagandei ruse” sau că se afla în slujba Kremlinului într-un fel sau altul. Asta fac acum și ucrainenii: o idioțenie mccartistă tipică”.

”Ucrainenii au tot dreptul să adopte orice politică vor. Însă când încep să ceară țării mele și guvernului meu să-și folosească resursele pentru a le susține efortul de război, atunci eu, alături de alți americani, avem tot dreptul să punem sub semnul întrebării această politică sau să arătăm care sunt pericolele și riscurile. Nu-mi pasă deloc că ucrainenii încearcă să interzică dezbaterile din țara lor calomniindu-i pe jurnaliști și pe politicienii care vorbesc despre strategia SUA și NATO, spunând despre ei că sunt propagandiști ai Rusiei. Tactica aceasta este slabă, ieftină și discreditată.”

UnHerd notează că a cerut o opinie din partea guvernului Ucrainei despre lista publicată de Centrul pentru Combaterea Dezinformării.

În urmă cu câteva  luni, președintele SUA a decis să creeze un Consiliu privind Dezinformarea, ale cărui prerogative i-au făcut pe unii analiști să spună că va fi un ”Minister al Adevărului”. În fruntea acestei noi instituții a fost nominalizată Nina Jankowicz, în vârstă de 34 de ani, care a studiat un semestru în Rusia, iar în 2017 a fost consilier la Ministerul de Externe al Ucrainei. Jancowicz – arogantă, autoritară, cu un dublu standard mai mult decât evident – a ajuns să piardă până și susținerea unor publicații apropiate de administrația Biden. La scurt timp, președintele a renunțat la ideea creării acestui ”Minister al Adevărului”.

În Ucraina lucrurile au stat altfel. În 2021, președintele Volodimir Zelenski a înființat Centru pentru Combaterea Dezinformării, în cadrul Consiliului Național de Apărare al Ucrainei. În fruntea noului Centru a fost numită Polina Lysenko, absolventă de drept la Kiev în 2015, care a lucrat din 2015 și până în 2019 ca asistentă a directorului adjunct al Oficiului Național Anti-Corupție din Ucraina NABU (o instituție anti-corupție care are propria forță de poliție și care este diferită de Parchetul Anticorupție (SAPO), iar Ucraina mai are și un Birou Național de Investigații – SABI – și chiar un Tribunal Anticorupție). La numirea sa în noua funcție, presa ucraineană a arătat că Lysenko a primit mulțumiri din partea directorului FBI, în urma unei operațiuni de succes a Parchetului General și a FBI.

Dacă este să ne uităm la informațiile ce au apărut în timpul scandalului Russiagate, în perioada administrației Trump, este evident că Lysenko avea o relație deosebita cu FBI. A lucrat pentru adjunctul șefului în perioada 2015-2019, exact perioada la care se referă o serie de documente prezentate de fostul deputat pro-rus Andreii Derkaș, documente care arată că șeful direct al lui Lysenko, Artem Sitnik, trimitea listele cu persoanele investigate direct la Ambasada SUA, iar de aici informațiile erau folosite inclusiv împotriva campaniei lui Donald Trump și, apoi, împotriva președintelui Trump.  Potrivit Ukrainska Pravda, numele lui Sitnik era pe buzele tuturor ucrainenilor care vorbeau despre ”soroșiști” și beneficiarii fondurilor sale – ”grantoizii”.

NABU, serviciile secrete și Parchetul General au probe mergând de la corupție și până la trădare pentru toți actorii politici importanți din țara. În 2019, presa ucraineană scria că președintelui Petro Prosenko ar trebui să-i fie frică de NABU, organul anticorupție sprijinit de SUA. În cazul în care va pierde alegerile, își va pierde și libertatea, din cauză afacerilor murdare despre care NABU are știință, avertizau atunci ziariștii. Poroșenko a pierdut alegerile în fața lui Volodimir Zeklenski. După nici doi ani, a urmat invazia rusă și războiul. La începutul acestui an, fostul președinte a fost pus sub acuzare pentru înaltă trădare, pentru fapte comise în perioada 2014-2015, când i-ar fi ajutat pe separatiștii din Donbas să vândă mari cantități de cărbune.

Din acest mediu, Lysenko a ajuns în fruntea Centrului pentru Combaterea Discriminării, care are ca misiune detectarea și combaterea ”propagandei” și a ”dezinformării distractive”, precum și împiedicarea ”manipulării opiniei publice”.