Parlamentarii au continuat miercuri dezbaterile pe propunerile de modificare a Constituţiei.
După ce marţi au decis că stema se va întoarce pe tricolor, astăzi aleşii au instituit interdicţia profanării drapelului.
În cadrul Comisiei s-a decis adoptarea unui amendament propus de parlamentari de la PNL prin care „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Prin adoptarea acestui amendament, practic, căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt interzise.
Comisia de revizuire a Constituţiei a discutat despre răspunderea magistraţilor în cazul erorilor judiciare. La finalul dezbaterilor s-a adoptat noul articol 52, alin 3 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Referitor la amendamentul privitor la rolul BOR care a fost respins de Comisia de revizuire, argumentul fiind acela că o astfel de idee nu îşi găseşte locul între articolele Constituţiei care fac trimitere explicită la drepturi, libertăţi, îndatoriri sau instituţii, Crin Antonescu a declarat că acest amendament va fi regăsit în preambulul Legii Fundamentale.
„Au existat amendamente care nu s-au respins pe fond, ci pentru că s-a socotit de către Comisie că locul lor nu este la poziţia respectivă. De pildă, un subiect despre care s-a discutat mai mult a fost cel privitor la rolul BOR în istoria Româiei, în evoluţia şi identitatea poporului român şi s-a respins un articol care fusese propus, cu o largă majoritate, numai dintr-un motiv legat de formă”, a spus Antonescu.
Liderul liberal a precizat că ideea acestui articol va fi inclusă într-un preambul, pentru că între timp s-a convenit ca această Constituţie revizuită să aibă, pentru prima dată, un astfel de preambul.
„În acest preambul astfel de judecăţi, de judecăţi de valoare, judecăţi istorice îşi vor găsi locul şi nu, cel puţin cum a apreciat Comisia, în articole propriu-zis ale Constituţiei, care fac trimitere drepturi, libertăţi, îndatoriri sau instituţii”, a spus Antonescu.