Comisia Europeană a aprobat renegocierea PNRR. Mesajul ministrul interimar Dragoș Pîslaru

Comisia Europeană a aprobat solicitarea României privind renegocierea PNRR.

De Mihai Dima - Contributor
Comisia Europeană a aprobat renegocierea PNRR. Mesajul ministrul interimar Dragoș Pîslaru

Sursă foto - gov.ro

Comisia Europeană a aprobat solicitarea României privind renegocierea PNRR.

Într-o declarație publică, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, arată cu degetul către PSD: „Să nu pună viitorul României în pericol”.

„Ce e bine pentru România nu e bine pentru PSD: O veste bună, în exclusivitate, de la Bruxelles: Comisia Europeană tocmai a aprobat astăzi propunerea de renegociere a PNRR. Urmează ultimul pas: aprobarea formală de către Consiliul Uniunii Europene, pe 7 august”, potrivit unui mesaj postat pe Facebook, de Dragoș Pîslaru.

Renegocierea PNRR. Dragoș Pîslaru, atac la PSD

În aceeași postare, Dragoș Pîslaru lansează un val de critici la adresa PSD și a președintelui partidului, Sorin Grindeanu.

Pîslaru îl acuză pe Grindeanu că partidul său încearcă să blocheze votul pe legea salarizării.

„În timp ce la Bruxelles obţinem rezultate fantastice, la Bucureşti, domnul Sorin Grindeanu anunţă că PSD nu va vota legea salarizării şi ameninţă că va sabota şi reforma privind integritatea în funcţia publică. Nu poţi pretinde miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, să refuzi reformele la care România s-a angajat. Nu poţi spune că vrei PNRR, dar să respingi jaloanele din PNRR. Nu poţi aplauda banii europeni şi să sabotezi condiţiile asumate de România pentru a-i primi” mai scrie Dragoș Pîslaru.

Ministrul menţionează că istoria ultimilor ani este, din păcate, foarte clară: Pe salarizarea unitară: reforma a fost amânată succesiv şi împinsă dintr-o cerere de plată în alta.

„Chiar domnul Grindeanu recunoaşte astăzi că jalonul a fost mutat din cererea de plată 3 în cererea de plată 6. Ani de zile reforma nu a fost făcută. Acum, când trebuie în sfârşit livrată, ni se spune din nou: nu votăm”, spune el.

Apel la responsabilitate către PSD

Pe de altă parte, Dragoș Pîslaru face apel la responsabilitate din partea social democraților.

„Aşa că fac un apel foarte clar la responsabilitate către PSD: Nu puneţi, domnilor de la PSD, viitorul României în pericol pentru agenda voastră politică măruntă. Ani de zile v-aţi bătut cu pumnul în piept de grija interesului naţional. Iată că aveţi acum, în sfârşit, şansa să demonstraţi cât de mult vă iubiţi ţara şi cât de tare îi respectaţi pe români. Nu mai sabotaţi România” a mai scris Dragoș Pîslaru.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.