Comitetul Internaţional Auschwitz, ”îngrozit” de afirmațiile lui Viktor Orban

Comitetul Internaţional Auschwitz s-a declarat marţi ”îngrozit” de afirmaţiile premierului ungar Viktor Orban cu privire la o ”rasă ungară non-mixtă” şi a lansat un apel către Uniunea Europeană de a ”se distanţa de astfel de insinuări rasiste”, transmite AFP.

Discursul liderului naţionalist de la Budapesta, ”stupid şi periculos”, le aduce aminte supravieţuitorilor Holocaustului de ”perioadele sumbre ale propriei lor excluziuni şi persecuţii”, a subliniat vicepreşedintele organizaţiei, Christoph Heubner.

Şi comunitatea evreiască din Ungaria a reacţionat împotriva discursului lui Viktor Orban. ”Pe această Planetă există doar o singură rasă cu două picioare, care munceşte, vorbeşte şi uneori gândeşte: Homo Sapiens Sapiens”, a declarat rabinul-şef din Ungaria, Robert Frolich, într-o postare pe Facebook.

Şeful guvernului ungar a afirmat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, că lumea se află într-un deceniu al pericolelor şi primejdiilor şi nu credea că piloanele civilizaţiei occidentale vor începe să se dărâme. În opinia sa, fenomenul migraţionist a împărţit Europa în două şi există o dispută între aceste două părţi.

„Problema cea mai spinoasă continuă să fie problema demografică. Sunt mai multe înmormântări decât naşteri. (…) A doua provocare este fenomenul migraţionist, care a împărţit Europa în două. Fenomenul migraţionist a împărţit în două Europa. Pur şi simplu, Occidentul s-a destrămat, s-a împărţit în două. Într-o parte avem ţări, naţiuni, unde avem europeni şi non-europeni, care trăiesc laolaltă. Acele state nu mai sunt naţiuni, acolo sunt nişte conglomerate de popoare. Nu mai putem vorbi, zic eu, de Occident, este vorba despre o structură post-occidentală şi, conform regulilor matematicii, o să se întâmple acea mare schimbare demografică. În acea parte a continentului nostru (…), procentajul populaţiei non-europene va creşte peste 50%. Şi avem cealaltă parte a Europei, a Occidentului, Europa Centrală şi de Est, adică este vorba despre noi. Nu aş vrea să creez confuzie, dar, totuşi, o spun, în sensul spiritual, Occidentul s-a mutat în regiunea noastră. Aici avem Occidentul, acolo avem o structură post-occidentală şi se dă o bătălie între cele două părţi ale Europei. Deci, noi am făcut o ofertă post-occidentalilor, le-am spus ‘lăsaţi-ne în pace să ne decidem fiecare cine cu care vrea să fie vecin şi cu cine vrea să trăiască’. Post-occidentalii au refuzat această ofertă şi au spus ‘nu, noi o să vă transformăm în ceea ce suntem sau am devenit şi noi’. Acum se vorbeşte mai puţin despre migraţie, dar, credeţi-mă, nimic nu s-a schimbat. Bruxellesul şi echipele soroşiste, pur şi simplu, vor ne să ne forţeze să îi acceptăm pe migranţi”, a susţinut Viktor Orban, conform traducerii oficiale.

Guvernul ungar s-a apărat marţi, purtătorul său de cuvânt Zoltan Kovacs afirmând că este vorba despre ”o interpretare greşită” din partea unor ”oameni care nu înţeleg în mod clar diferenţa între amestecul de diferite grupuri etnice ale sferei iudeo-creştine şi amestecul de popoare de diferite civilizaţii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

43 de Comentarii

  1. Ah vey! Cei mai rasisti indivizi sunt khazarii, popor criminal si razbunator. Au meritat ce-au primit. Bai tu ala care zici ca postez prea repede si tu esti botezat cu briciu`?

  2. Nu vedeți că vă dau iarbă de rumegat, vor să vă abată privirea de la furtul și crimele din plandemie? Adică lumea e condusă de cîteva familii dar la Budapesta e altfel? Numai felul cum s-au purtat cu maghiarii la plandemie ar trebui să fie de ajuns să vă deschidă ochii. Unul ce ține la semenii săi îi obligă să se injecteze cu seruri experimentale?
    Dar să revenim, cînd sînt judecați și, după vinovăție, condamnați cei ce au gîndit, cei ce au aprobat și cei ce au impus procedurile criminale din plandemie?

  3. Eu cred că mai există rasism, șovinism și extremism și altundeva în Europa contemporană, un naționalism mai periculos decât cel maghiar, anume în Ucraina de azi.

    Pentru români, rasismul și naționalismul ucrainean este incomparabil mai periculos și mai criminal decât cel maghiar. Despre situația limbii române din Ucraina, vedeți ce spun chiar românii care trăiesc în Ucraina, reprezentând vocea celor o jumătate de milion de români, link: https://www.tiktok.com/@catalinakataleya0/video/7123985280398347526?_t=8UGlGGETIHe&_r=1

  4. Sintagma „poprul ales” e mult mai grava. Implica si superioritate.

  5. Crede-am ca sunt aia de la WeiSSelie de la noi, dar au lasat pe altzii sa creasca Bursa. Deci ei i-au banii de la gura romanashului, care le pute la nas, daca trebuie sa fie mentzionat macar. Deci unde dai shi unde crapa! Se vrea dreptatea lor numai, dar ce a fost in Ardelul de Nord sub ocupatzie HU nici un cuvintzel acolo???
    O zi buna.
    Con

  6. Vanatorul de tampiti a uitat sa te vaneze pe tine.”Au meritat ce au primit”-cu afirmatia asta meriti sa stai o perioada la odihna intr-o incapare racoroasa.

  7. Eu sint ingrozit de faptul ca FED emite hirtie igenica numita dolar prin intermediul careia finanta khazara domnia lumea intr-un mod bestial. ar trebui interzis dolarul la tranzactionare ca si moneda? Oh da, cu siguranta! rotschild se simte bine sau a fost trimis unde a intarcat mutu iapa? O fi luat si creanta numita Ucraina cu el? este orban produs khazar? mmmm, devine interesant…

  8. „Poporul ales” … asta ce-i rasism, fascism ? Nu mai amestecati cu nazismul, opera lui Dolfi !

  9. În mod normal individul trebuia aruncat peste graniţă ca pe un sac de cartofi.Ei aşa ar fi făcut.

  10. Daca e sa fie suparata lumea despre cele rele ar fi trebuit sa ciuleasca urechile atunci cand Zelenski legifera ca in Ucraina numai ucrainienii sunt cetateni de drept.Acest comitet international e surd de-o ureche sau orb de atata justitie.

  11. Don Rabin, vedeti domne ca faceti cu adormitii Bogdan Aurescu,Ciuca,Iohannis Ciolacu di Romania,cu coruptii parlamentari!
    Desi au votat legea studierii holocaustului in Romania,
    iata avenit tovarasul Orban-Organ Victor si le-a dat o lectie despre o ”rasă ungară non-mixtă „!
    Subiectul real este migratia,si Romania se opune migratiei dispusa de UE,prin chipele sorosiste- pe motiv lagal-Constitutia Romaniei interzice strramutari,transferuri de populatii!
    Din pacate,dupa ce a facut garduri spre Rp.Sirba a facut sau a vrut sa faca garduri spre Romania,Organul Victor vine si-si vinde „marfa”puturorsilor ns.guvernanti, asistat prin guvernul Ciuca onoratul reprez.de K Hunor si Novak,auditori ai prelegerilor pe care nu a putut sa le tina la Bruxeell,le tine aici peste capetele nesimtite si analfabete ale coalitiei iohanniste-PSD-PNL-UDMR.
    Intucit UE nu are o Constitutie,si nici nu poate avea-noi ne ghidam dupa Constitutia noastra !
    Ce face Organul Victor nu ne priveste, dar indivizii enumerati trebuie treziti din somn chit ca Soros a adormit intreaga UE si iata,decit Organul Victor palavrageste din Romania adormitilor tradatori ai Natiunii Romane!

  12. Cînd vine vorba de cai (creaturi ale lui D-zeu si ei) exista rase și una bună e pur sînge arab, la cîini la fel, la automobile la fel, …numai la oameni nu !❓ Eu zic zic că suntem si noi diferiți fața de rasa neandertal ? și chiar am evoluat de la sapiens la sexualis ??️‍? …că în fața legii suntem egali (vorba vine) e altă problemă. Ce o să facem cînd o să avem altă rasă de pe Marte de ex trăind alături de noi pe Tera ❓❓?

  13. Mai semnalam,in disperare de cauza, ca Ambasada Israel din Romania sa se sesizeze de modul in care acesti indivizi numiti de dl Iohannis in Guv.Romaniei,ne referim al dl.Kelemen Hunor si Senatul Rom,prin comisia de cultura prin dl SAlomon obstructioneaza,persecuta si abuzeaza impotriva scitiorilor,poetilor de expresie romana la ICR Israel.
    Probabil ca Kelemen Hunor ca si stapinul sau Organul Victor se crede stapanul spiritualitatii romanesti,a limbii,traditiilor si civilizatiei Romaniei din tara,impreuna cu dl.Salmon de ani si ani „colaborind”impotriva culturii romanesti! Este o problema interna a coruptului Senat al Ro,dar „sprijinul”dlui Salomon dat lui kelemen Hunor,fatis,denota o complicitate impotriva culturii romane in straianatat.
    Dovada consista in articolul dl/Cornel Nistorescu „ICR Tel Aviv, directorul Salamon sau Cine nu e cu noi e împotriva noastră” editorialistul Cotidianul.Poate ca numai asa putem semnala cat de rau fac „teoriile”lui K Hunor,Victor Orban si atitudinea extremista impotriva poporului roman.
    Totul sub ochiii ingaduitori ai organelor si aut.publice ,ai securitatii din Romania!

  14. Și fratele? Tace? Nu mai scrie nimic despre antisemitism?
    Sau lui îi vine inspirația doar când e vorba despre „antisemitismul românesc”?

  15. Da comitetul asta nu s-a ingrozit cand FDGR a foet impropietarit ilegal cu bunurile organizatiei naziste Grupului Etnic German?

  16. Sariti la gatul unuia care doar vorbeste si ati pupincurit toti criminalii. Javre ordinare …

  17. Pe această Planetă există doar o singură rasă cu două picioare, care munceşte, vorbeşte şi uneori gândeşte: Homo Sapiens Sapiens”, a declarat rabinul-şef din Ungaria, Robert Frolich, într-o postare pe Facebook.

    Văd, însă, că Homo Sapiens Sapiens – USA domină lumea, in timp ce 4 milioane de Homo Sapiens Sapiens – ROMANIA și-au părăsit țara de baștină din cauza sărăciei !!

  18. Ioooi, veii ! Iar s-a luat cineva de ei ?
    Păi noi de ce nu ne luăm cu adevărat de ei când se intitulează ( la fel ca-n bancul ăla cu : Mă intitulez Popescu ! ) a fi popor ales ?
    Vorba cuiva :
    Sintagma „poporul ales” e mult mai grava. Implica si superioritate.
    P.S. Dar despre pensiile speciale pe care le primesc până la a treia generație în urma Holocaustului, de ce nu amintesc nimic ? Ce-s eu vinovat că un vecin de-al meu a înjurat un evreu și a făcut închisoare, sau că Hitler i-a trimis în lagăre? Ce ei nu ne-au trimis în pușcărie și au confiscat averile unor alți vecini de-ai mei, dar mai ales că ne-au distrus criminal toată elita românească? Și uite că ei, poporul ales , nu pățesc/plătesc nimic pentru asta !
    Treabă-i asta ?, vorba tot unui vecin de-al meu !

  19. Aha. Cea mai sigura metoda de a ingropa o problema majora (cea generata de discursul dubios al dlui Orban) e de a „inventa” imediat un numar de cetateni care etaleaza mesaje antisemite. In acest fel dl Orban va aparea intr-o lumina mult mai pozitiva, aspectele negative fiind cu eleganta cedate „maselor de antisemiti”. Care „mase” habar n-aveau acum 3 zile ca „sunt antisemiti”. Dar, deh, atunci nu era nevoie ca respectivii sa se pretinda asa ceva. Acum cam este.

  20. Fantastic..cum un RASIST si SOVIN poate sa conduca un popor de „adormiti” in papuci.

  21. Multiculturalismul, amestecarea babilonica a neamurilor este opera diabolica a ocultei iudeomasonice…de aceea tipa si se tavalesc…pentru ca sant demascati…

  22. Lozinca cu „interpretare gresita” se bazeaza pe credinta belicoasa ca intregul mapamond,ba chiar intregul univers nu poate dezlega subtilitatile limbii maghiare.Toti politicienii maghiari au adoptat aceasta scuza obraznica si jignitoare .Nu odata udemeristii nostri au folosit aceeasi expresie . Ce penibili !

  23. Antisemitii, fasciștii, nu pot înțelege sintagma „poporul ales”. Aceasta este strict religioasa. Doar credincioșii o pot înțelege și tot aceștia știu ce inseamna. Dar, ce sa înțeleagă adepții lui Hitler, mai nou idolatrii lui Orban?

  24. Ungurii din Ungaria sunt cam 60% din total.Acum, nici un popor nu e 100% omogen și în permanență se mai lipește câte unul de cetățenie, mai pe-o mixtă, mai fugit de răul din țara lui sau cu slujba dar de aici până la invitarea a milioane de oameni pe social care n-au nimic comun cu țara gazdă doar pentru a avea masă de manevră electorală și a distruge coeziunea și capacitatea de ripostă a societății.Ce face occidentul se numește ,simplu, trădare și lovitură de stat pentru instaurarea dictaturii.Personal, cred că, în final UE va fi un pariu prost.Reacția Ungariei, deși deplasată, este una de conservare, la fel ca reacțiaa Poloniei.Îb schimb, paralizia și reaua credință a Bucureștiului care a început pe tăcute importul masiv de forță de muncă extracontinentală vizând concurența locurilor de muncă și reducerea forței de negociere salarială a forței de muncă autohtone, mă îngrijorează mai mult decât discursul lui Orban pentru că externalizează tot mai mult capitalul autohton..

  25. Daca mai avea cineva vreo indoiala despre cine e in spatele exterminarii civilizatiei europene..

  26. Corect!
    Deranjante postarile astea virulent si imbecil antisemite. „Popor ales” este sintagma care desemneaza poporul pe care Dumnezeul umic l-a ales, dintr-o imensitate de neamuri politeiste si idolatre, pentru a-l face cunoscut omenirii. Idioti frustrati ce sunteti!

  27. Sunt de acord cu rabinul sef din Ungaria ca suntem toti doar o specie cu doua picioare. De aceea propun ca 2 milioane de arabi cu doua picioare sa emigreze in Israel. Pentru a-i demonstra nenorocitului Orban cum se face cu emigratia in tarile avansate.

  28. „Antisemitii, fasciștii, nu pot înțelege sintagma „poporul ales”. Aceasta este strict religioasa.”

    Hai s-o intoarcem ca la Ploiesti, decand o escrocherie schimba sensul cuvintelor ? Iti spun eu unde, la legionarii ortodoxi ! Acolo e cum vrea Capitanul, o alba-neagra.

  29. …Si de unde in sfarsit se adusese pe tapet o problema reala, migratia necontrolata si amestecul populatiilor, iata ca s-a scos din joben cartea cu Holocaustul. Toata lumea stie ce inseamna asta. Indiferent ce era in discutie, e stop joc. Toata lumea tace stanjenita si subiectul, oricare ar fi fost el, dispare.
    Deci, iata ce zi frumoasa va fi maine! Un cer insorit, temperaturi de peste 30 de grade…Acestea au fost stirile.
    P.S. Clipul de 10 secunde cu ursuletul care se joaca cu un iepuras la Zoo din Hong Kong l-am pastrat pentru final.

  30. Asha e ! Avetzi perfecta dreptate inclusiv domnul rabin al Ungariei dar Menahim Begin nu Viktor Orban a spus: Rasa noastra este o rasa de stapani. Suntem zei divini pe aceasta planeta. Celelalte rase sunt pentru noi inferioare ca insectele pantru oameni sau in cel mai bun caz ca vitele. Celelalte rase trebue sa ne serveasca pe noi ca sclavi. Begin e mort dar sunt convins ca sunt inca destui prin Israel care gandesc ca el. Prindetzi-i pe aia shi doar dupa pedepsirea lor mai vorbim shi de rasismul lui Orban.

  31. Orban e gresit, binenteles. In lumea asta nu exista nici oameni nici tari ” pure”. Singurul lucru ” pur” in lumea asta este cacatul.

  32. Tot rasa nonmixta este pentru Orban si ce-a iesit si iese de sute de ani din casniciile maghiarilor cu romii. Orban stie ca analizele adn nu fac deosebire intre ei.

  33. @tomlin
    Pentru cei care nu cred în Dumnezeu, sintagma „poporul ales” înseamnă escrocherie, rasism etc. Chiar nu ma interesează necredința unora, dar ma deranjează afirmațiile răutăcioase făcute. Citesc și ma îngrozesc. Majoritatea comentariilor de aici, sunt antisemite, rasiale, homofobe etc. Mai spuneau unii comentatori, ca Orban nu făcea referire la europeni, ci la africani și asiatici. Doamne! Dar aceia nu sunt tot oameni? De când e lumea oamenii migrează. Care-i problema? Contează culoarea pielii, religia, orientarea sexuala, sau omenia? Dacă nu empatizezi cu aproapele tău, măcar fii uman. Libertatea de exprimare nu înseamnă atac la persoana, jignire sau ură. Hai, fiți sănătoși și omenosi!

  34. Pentru ceea ce fac ucrainieni nu e îngrozit? Poporul ales continua sa discrimineze. Poporul ales continua sa terorizează națiunile și sa-și pună in practica toate aberațiile antiumane. Poporul ales ar trebui sa dea dovada de mult mai multa pocăință. Poporul ales sa-si pună cenușă in cap și sa-si recunoască și greșelile. Alesii poporului ales ar trebuii judecați pentru crime împotriva umanității.

  35. Cred ca rabinul a fost deranjat de sinistra „gluma”pe tema reducerii consumului de gaze facandu-se aluzii la holocaust:”Germania are know-how dinainte”;si asta tocmai de Ungaria,prin „alesul”ei;”Nu, ungurii nu i-au vândut pe evrei naziștilor, ci pur și simplu le-au plătit ca să-i ia și să-i ducă. Putem afirma cu inima curată că nu a existat popor în Europa care să se fi purtat mai cumplit, mai inuman cu evreii decât ungurii”
    —Singer Zoltán, „Volt egyszer egy Dézs”, Tel-Aviv, vol. II, p. 411

  36. Evreii au vanat decenii criminalii de razboi.Corect.Noi vom vana criminalii economici ai Romaniei,indiferent cine ar fi.Tot corect.Sau crede cineva ca are dreptul sa distruga o natiune?Fals.

  37. Daca nu exista rase umane (exista !) de dce americaanii au avut pana nu demult doar NEGROIZI ca sclavi ?
    Rabinul vorbeste de SPECIE si se refra la rasa !
    E „de-al meu” dar unde n-are dreptate , n-are !

    Adevarul e ca desi exista in cadrul speciei rase diferite … sunt egale ca inteligenta si CEL_MAI_IMPORTANT capacitatea de-a intelege si suferi suferinta la fel indiferent de rasa !
    Pe scurt rasele umane care fac spcia HOMO SS 😀 … n-au decat motive ESTETICE nu altele de divergenta !

    🙂

  38. e culme cum ca naufragiat ajungand pe o insula te bucuri ca-i locuita de oameni … pe care culmea nu-i califici ca negrii, indieni, papiuashi sau …norvegieni ! Te bucuri de oamneni , fie cine-or fi, mai mult decat de-o insula plina de hrana insa ne-locuita de oameni !
    si
    ne-naufragiat ci … CONCHISTATOR CRESTIN …incepi sa-i vezi pe altii „indieni” inferiori !

    Mie ceva-mi pare cauzal ECONOMIC nu empathic uman …ce se balbaie !

    PE tema rasei , speciei e de medithat !

    😀

  39. CRESTINUSMUL specific american (ala cu „IN GOD WE TRUST”) a permis
    scalvia in timpurile recente
    asta-l face
    pe CRESTINISMUL de origine protestant-anglicana … mai „altfel” decat crestinismul ne-evoluat 😀 = european !

    Si asta vedem chiar si azi modern in …MORALA ca morala-oficial-de-stat …la americani !

    😀

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.