Companiile aeriene germane vor renunța la regulile de securitate introduse în 2015, pentru a evita tragedii precum cea cu care s-a confruntat tot o companie germană – Germanwings. Este vorba despre accidentul din Alpi soldat cu moartea a 150 de oameni, provocat intenționat de un copilot suferind de afecțiuni psihice.
Agenția Europeană pentru Siguranța Aviatică a introdus atunci regula celor doua persoane – în carlinga avionului trebuie să fie mereu două persoane, pentru împiedicarea repetării unei asemenea tragedii. După un an, agenția europeană a relaxat această regulă și a permis companiilor aeriene să ia masurile pe care fiecare le crede de cuviință.
Prima companie care a anunțat că va renunta la regula celor două persoane este Europwings, care între timp a fuzionat cu Germanwings. Argumentul este că această regula face ca deschiderea ușii carlingii să fie ”mai frecventă și mai predictibilă”, iar numărul celor care intră aici este mai mare, ceea ce expune zborul unor riscuri mari.