Astăzi, joi 8 septembrie 2011, a avut loc la Casa Fotbalului o întâlnire în care s-a analizat starea terenului de joc la partida România – Franţa, UEFA atenţionându-ne în legătura cu adoptarea unor decizii rapide pentru refacerea gazonului. La dezbatere au participat preşedintele FRF, Mircea Sandu, reprezentanţi ai Primăriei Bucureşti, respectiv, ca expert desemnat de UEFA în problema montării şi intreţinerii terenurilor de joc, domnul Richard Hayden. Din discuţiile purtate a reieşit că gazonul trebuie schimbat, această operaţiune urmând să dureze maximum două săptămâni. În acest scop, sub expertiza reprezentantului UEFA, o altă companie decât cea care a montat iniţial gazonul va reface în intregime câmpul de joc, astfel încât echipele româneşti participante în cupele europene să poată disputa jocurile din grupele Ligii Campionilor şi ale Europa League.
Comunicat de presă privind refacerea gazonului de pe stadionul Naţional Arena
Astăzi, joi 8 septembrie 2011, a avut loc la Casa Fotbalului o întâlnire în care s-a analizat starea terenului de joc la partida România – Franţa, UEFA atenţionându-ne în legătura cu adoptarea unor decizii rapide pentru refacerea gazonului. La dezbatere au participat preşedintele FRF, Mircea Sandu, reprezentanţi ai Primăriei Bucureşti, respectiv, ca expert desemnat de […]

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.