Concert de jazz în aer liber

Când pe planeta Terraria se deschideau Porţile Timpului, oceanul Atlanticus arunca, pe plajele sale fierbinţi, cadavre sticloase, aeroplane ruginite, gramofoane sparte, frigidere turtite, jurnale îngălbenite, cărţi bine umflate de-atâta umezeală, statui sfărâmate, ibrice găurite, maşini de spălat făcute ghem, tenişi jerpeliţi, prezervative făcute ferfeniţă, mănuşi de box scorojite, afişe electorale decolorate, butoaie dogite şi-o grămadă de alte lucruri după care terrarienii alergau de dimineaţă şi până seara plini de curiozitate şi înfiorare. Din când în când, bulversate fiind câmpurile magnetice, din acel întreg amalgam de forme strivite şi răsucite se năşteau felurite fiinţe care clădeau tuturor multă bătaie de cap. Unele erau năroade, altele îngrozitor de inteligente.

Cum păreau a fi indestructibile, lumea începuse să le tolereze, să le ocolească sau pur şi simplu să le ignore. Nu se mai mira nimeni atunci când, dimineaţa, prin pâcla liliachie, vâjâia prin văzduh câte-o bicicletă argintie cu aripi de liliac şi cap de crocodil care se răstea la câte-un trecător grăbit: hei, te-ai plimbat pe Calea Victoriei, nenicule? Vitrinele din Monte Carlito, unul dintre cele mai aiurite orăşele de pe Terraria, erau pline cu acvarii feeric luminate în care pluteau cadavre sticloase de toate culorile. Erau ambalate cu gust şi purtau etichete fosforescente pe care puteai citi nişte preţuri exorbitante. Circula un zvon incitant potrivit căruia, transferându-ți matricea energetică într-un astfel de cadavru ai fi putut afla lucruri nemaipomenite despre mica planetă Terra care se afla dincolo de Porţile Timpului. Ba mai mult, se vorbea, ai fi putut deveni nemuritor.

Gândul ăsta nebunesc îi dădea târcoale de mai multă vreme unui poliţist din Monte Carlito, unul mare şi gras, pe nume Mallory. Insigna lui, care lucea de-ţi lua ochii, avea numărul de ordine 1000. Cam atâția poliţişti patrulau necontenit prin orăşel, gata, gata în orice clipă să găurească scăfârlia vreunui borfaş. Te-ai plimbat pe Calea Victoriei, Mallory? Uite-așa îl întrebau cu toții. Dacă s-a plimbat pe Calea Victoriei, dacă l-a văzut pe Băse, dacă a văzut-o pe Dăncilă cum îi trage preșul lui Iohannis, dacă a căscat gura la concertul de jazz în aer liber pus la cale de Firea, s-o voteze poporanii la prezidențiale. Asta e, terrarienii treceau prin Porțile Timpului și se plimbau prin București, pe Calea Victoriei. Asta e, oamenii din alte lumi se călătoresc nu la Londra sau în Dubai ci la București. Le place lor Bucureștiul acesta al nostru, când pesedist, când penelist sau, cine știe, userist. Poți tu să-i înțelegi? Nu poți.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.