Bijuterii schubertiene
Cvartetul Voces vă invită joi, 12 mai, la o expoziţie inedită de bijuterii… sonore. Este vorba despre un program integral Schubert, care va beneficia de participarea violoncelistului Răzvan Suma. Concertul va avea loc de la ora 19.00, la Sala Radio, şi va include Cvartetul in re minor „Moartea si fata, op. posth” şi „Cvintetul cu două violoncele în Do major, op. 163” ale compozitorului austriac.
Răzvan Suma, doctorand la Universitatea de Muzică din Bucureşti, a obţinut în anul 2002 diploma de masterat de la „Longy School of Music”, în Cambridge, Massachussetts, şi este cadru didactic la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, violoncelistul şi-a completat studiile muzicale în cadrul cursurilor de perfecţionare cu Marin Cazacu, Arto Noras, Miklos Pereny, Radu Aldulescu, Frans Helmerson. A colaborat cu muzicieni de marcă, precum Justus Franz, Silvia Marcovici sau Misha Katz.
În 2004 a luat fiinţă „Romanian Piano Trio”, unde Răzvan Suma îi are ca parteneri de scenă pe Alexandru Tomescu şi Horia Mihail.
Cvartetul „Voces” a luat fiinţă pe 8 aprilie 1973, printre fondatori înscriindu-şi numele Bujor Prelipcean (vioara I) şi Dan Prelipcean (violoncel), formula ulterioară fiind desăvârşită de Anton Diaconu (vioara II) şi Constantin Stanciu (violă). Dincolo de longevitate şi de performanţele muzicale, marele merit al Cvartetului „Voces” este acela de a fi întemeiat o adevărată şcoală de muzică de cameră la Iaşi. Cvartetul „Voces”, ai cărui membri sunt, din 1998, cetăţeni de onoare ai Iaşiului, are în palmares prestigioase premii naţionale şi internaţionale şi o discografie impresionantă care, deocamdată, îşi caută drumul spre marele public. Actualmente, la vioara a II-a cântă Vlad Hrubaru.
Doua viori istorice: Stradivarius şi Guarnieri

Liviu Prunaru şi Valentina Svyatlovskaya şi viorile lor fermecate
La Sala Radio, pe 13 mai, nu pierdeţi concertul extraordinarilor violonişti Liviu Prunaru şi Valentina Svyatlovskaya, care vor aduce în premieră simultan pe scenă două viori istorice: Stradivarius „Pachoud” din 1694 şi Andrea Guarneri „Maria Theresia” din 1676. Membri ai prestigioasei Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, considerată cea mai valoroasă orchestră europeană a momentului, cei doi violonişti vor putea fi ascultaţi în premieră la Bucureşti în „Concertul pentru două viori şi orchestră de coarde” de Sir Malcom Arnold, alături de Orchestra Naţionala Radio dirijată de Gerd Schaller.
De asemenea, în deschiderea serii veţi avea surpriza să îl audiaţi pe Valentin Gheorghiu în calitate de organist cu o compoziţie proprie, „Coral şi fugă în stil clasic pentru orchestră şi orgă”.
Există creatori care au afinităţi atât de profunde cu spiritualitatea poporului lor, încât pentru conştiinţa întregii omeniri ei o reprezintă plenar şi indubitabil. Un astfel de simbol este Antonin Dvořák pentru sufletul poporului ceh. Prin Dvořák, cultura muzicală a ţării sale se impune în marele romantism la cele mai înalte cote. „Simfonia a VIII-a” de Antonin Dvořák va încheia concertul Orchestrei Naţionale Radio sub bagheta lui Gerd Schaller.
Născut la Craiova, Liviu Prunaru a început studiul viorii la vârsta de 6 ani cu profesorul Oprişan. Printre mentorii săi s-au numărat ulterior profesorii Mailat, Adriana Carpen şi Cornelia Bronzetti. În perioada de început, tânărul violonist a câştigat şapte competiţii naţionale şi premiul I la Concursul International „Kocian”, Cehoslovacia. Ulterior, din 1990, la invitaţia violonistului Alberto Lysy, profesor la renumita Academie „Menuhin” din Gstaad, a avut şansa de a-şi continua studiile beneficiind de îndrumarea acestuia şi a unor maeştri ca Lordul Yehudi Menuhin, Igor Oistrah, Ruggiero Ricci, Pierre Amoyal şi alţii. Preocupat în permanenţă de perfecţionarea profesională, a studiat în continuare cu Dorothy DeLay la „Juilliard School” din New York, participând activ la cursurile de măiestrie susţinute de Itzakh Perlman.
Născută în Rusia, la Sankt Petersburg, Valentina Svyatlovskaya a început studiul viorii la vârsta de 5 ani, ulterior a fost admisă la Liceul de Muzică al Conservatorului din St. Petersburg, clasa profesorului Lev Ivaşenko, printre mentorii săi numărându-se, de asemenea, Mihail Gantwarg şi Alexander Stang. A fost singura interpretă de muzică clasică aleasă să facă parte din Fundaţia „Little Dreams”, patronată de faimosul cântăreţ Phil Collins. Din anul 2007, este membră a renumitei „Royal Concertgebouw Orchestra” din Amsterdam.

Pianistul Valentin Gheorghiu, în concert
Ilustră personalitate a artei interpretative româneşti, compozitor, Valentin Gheorghiu este un nume de rezonanţă internaţională, inclus în categoria marilor muzicieni ai contemporaneităţii. Astfel, în „Les Nouvelles littéraires”, cunoscutul critic Marc Pincherle nota: „Pun pe acelaşi plan talentul prodigios al lui Sviatoslav Richter şi pe acela al pianistului român Valentin Gheorghiu”. Fiecare apariţie a sa în concert sau recital este un eveniment muzical cucerind ascultătorii prin nobleţe, eleganţă şi rafinament. Pentru meritele sale deosebite a fost distins cu titlurile de Doctor „Honoris Causa” al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi al Universităţii de arte „George Enescu” din Iaşi.
Născut la Bamberg în 1965, dirijorul Gerd Schaller a absolvit cu cea mai înaltă distincţie cursurile Şcolii Superioare de Muzică din Würzburg parcurgând ulterior traseul clasic pentru a deveni prim-dirijor la Würzburg, Hanovra, Braunschweig şi director artistic la Magdeburg. Recent, Schaller a realizat un proiect care i-a adus unul dintre cele mai importante premii germane din domeniul muzicii clasice – Premiul ECHO Klassik / 2010 – acordat celei mai bune înregistrări din categoria „Opera secolului 19″. Este vorba despre prima audiţie absolută a operei „Merlin” de Karl Goldmark în formă concertantă şi înregistrată pe CD la pupitrul propriei sale formaţii – Orchestra Festivalului „Ebracher Musiksommer”.