Consiliul European care are loc astăzi la Bruxelles și la care participă premierul Victor Ponta va aborda doua dosare principale: cel al energieie și cel al evaziunii fiscale. Se va discuta si despre aprofundarea Uniunii Economice si Monetare, însă oficialii UE au precizat că nu se așteaptă concluzii pe marginea acestui ultim subiect.
Summit-ul va incepe la ora 12.15, ora Bruxelles-ului, cu primirea delegațiilor oficiale. Dineul la care se vor discuta cele de mai sus va avea loc între orele 13.45 și 17.00, precedat de primirea făcută de președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Declarațiile comune ale președinților Consiliului si Comsiei Europene si prezentarea concluziilor vor începe la ora 17.00. Un summit scurt, după care mulți dintre liderii socialiști care participă se vor îndrepta către Leipizg, unde are loc o reuniune menită să sprijine candidatura lui Peer Steinbruck, rivalul Angelei Merkel la alegerile din această toamnă.
Potrivit Biroului de Presă al Guvernului, între 13:00 şi 13:30 (ora României), Ponta va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Tour-de-table înaintea întâlnirii. La ora 17:00, premierul va susţine o conferinţă de presă la finalul lucrărilor Consiliului European.