Candidații la Capitală mizează pe cartea luptei cu sistemul. Anca Alexandrescu, candidată susținută de AUR, susține de ani buni că se luptă cu „sistemul” sau „statul paralel”. Ultima sintagmă a fost folosită mai ales în anii de glorie (2016-2019) ai lui Liviu Dragnea, când fostul baron de Teleorman era cel mai influent om politic.
După cum a arătat jurnalistul Silviu Sergiu, într-un editorial publicat pe Cotidianul.ro, Anca Alexandrescu a lucrat cu trei foști șefi ai PSD – Adrian Năstase, Victor Ponta și Liviu Dragnea, primii doi fiind și premieri, iar candidata independentă, susținută de AUR, a fost în echipa lor de la Palatul Victoria.
De asemenea, a fost consilier onorific al Vioricăi Dăncilă, când era premier, însă din umbră controla relația cu presa a șefei de la Palatul Victoria.
Primar de zece ani și, totuși, vrea să fie unul dintre candidații la Capitală antisistem
Daniel Băluță, cu toate că a avut și are funcţii la vârful PSD și e primar de două mandate, a precizat la Insider Politic, de la Prima TV, că este „singurul candidat antisistem”. Iar acest lucru după 10 ani în funcția de primar al Sectorului 4 (din care aproape un an ca interimar).
„Vă spun ceva foarte important despre mine. Dintre toți candidații, eu sunt singurul candidat antisistem. Sunt singurul care am reușit să depășesc barierele, care am reușit să fac metrou, spitale, stație de pompieri. Asta înseamnă că am găsit energia, tenacitatea, diplomația și spiritul de colaborare pentru a depăși toate obstacolele. Știți doar, în trecut m-am prezentat ca fiind cel mai de dreapta primar de stânga. Acum, când verbal mulți candidați se declară antisistem, adevărul este că de fapt, singurul candidat care a dovedit că este antisistem sunt eu”, a declarat Băluță.
Ciprian Ciucu, în război cu dezvoltatorii
Primar al Sectorului 6 la al doilea mandat, Ciprian Ciucu se prezintă tot ca o țintă publică. De data aceasta e vorba atacurile dezvoltatorilor imobiliari.
„E nițel șocant, recunosc. Un dezvoltator imobiliar m-a dat în judecată și îmi cere 27.000.000 de euro. Până acum recordul fusese deținut de dl. Primar General, Nicusor Dan, căruia i se imputa o sumă de vreo 15.000.000 euro. Procesul a fost deschis în luna martie, dar abia acum am fost citat. Voi reveni cu detalii”, a scris pe pagina sa de Facebook Ciucu.
La rândul său, Cătălin Drulă subliniază că „mafia PSD și AUR”, dar și alte mafii, cum e cea imobiliară, l-a luat la țintă și îl atacă, pentru că e un candidat antisistem. Însă nici Drulă e nou în spațiul public. În prezent e la al treilea mandat de deputat, iar înainte a fost pentru câteva luni și secretar de stat în timpul Guvernului Cioloș.
Îmi place poza. Așa zâmbește o femeie când vede ” barosul cu mustață ”
Drula este „anti sistemul solar”. Pentru el nu exista decat „planeta USR” si recomandarile lui „Jeddi” Nicu „Parcare”.
Ilegitimi toti. un guvern ilegitim nu poate organiza alegeri si nu poate legifera. se intampla din 2020.
Dacă șarlatania ar fi sport olimpic, Anca care doarme și visează că papucii ei dansează la Primărie ar câștiga medalia de aur.
„Antisistemicii” mai noi sau mai vechi au suferit esecuri pe toata linia in confruntarea „eroica” cu SISTEMUL sesese eku!
Ana Ipatescu a fost cea mai antisistem
Niciunul ! Toți sunt ai sistemului !
Daca ar fi sa luam de bune interpretarile celor din presa pt. fiecare candidat ,atunci toti au antecedente pt. ca s-au incalzizit la acelas soare si au admirat aceiasi luna cu totii.
Doar Anca Alexandrescu a fost antisitem in ultimii 2 ani , restul sunt slugile celor care ne-au furat alegerile si ne-au sărăcit