Condamnare pentru hoțul de lemne care a ucis un pădurar

Un bărbat a fost condamnat vineri la 17 ani și 4 luni închisoare în cazul pădurarului împușcat în octombrie 2019 în județul Maramureș. Sentința Curții de Apel Cluj este definitivă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), procurorii au dispus în octombrie 2020 trimiterea în judecată a unui inculpat, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj în modalitatea omorului săvârșit asupra unui funcționar aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, tâlhărie calificată și uz de armă fără drept.

Vineri, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 17 ani și 4 luni închisoare.

Hotărârea instanței de judecată este definitivă.

Conform procurorilor, în 16 octombrie 2019, în jurul orei 19.45, în timp ce se afla în Pădurea Rogozului – Valea Hotarului, județul Maramureș, în scopul sustragerii de lemne, inculpatul a fost prins în flagrant de către pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț.

„Pentru a-și asigura scăparea, dar și pentru păstrarea bunului sustras, inculpatul a ucis victima prin împușcare cu arma aflată în acel moment în posesia și dotarea pădurarului”, se arată în comunicatul PÎCCJ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

8 Comentarii

  1. propunem comutarea in munca voluntara de re-impadurire,
    16 ore pe zi,
    4 ore marsh fortzat,
    hranit cu soia si fasole,
    1 zi munca=1 zi detentziune.

  2. cazul padurarului ucis 2019-2022 Justitia s-a miscat repede???
    cazul lui Sorin Hirsch Oprescu 2015 -2022 :Justita s-a miscat prea repede

  3. Cam asa arata justitia din Romania ,dosarele se judeca si se solutioneaza foarte greu ,trec foarte multi ani si la fel foarte multe amanari, pana se da o solutionare definitiva.Toata aceasta situatie pe care o vedem cu totii,o fi facuta de domnii judecatori cu un scop ,sau exista alte cauze necunoscute de noi ? Dosarul evenimentelor din 1989 si la fel al mineriadelor arata foarte clar, se lasa timpul si anii sa treaca 33 de ani, fara sa se hotarasca ceva.

  4. Ca să tunzi păduri și să distrugi izvoare, pâraie, este la fel o crimă mai gravă decât uciderea uui om,.Aici ucizi, imbolnăvești omenirea,.Laromâni e permis,.doar cât valorează un român ?

  5. Titlul corect ar fi fost: „Condamnare pentru CRIMINALUL care fura lemne.”…

  6. Criminalul este in puscarie sau zburda prin strainatate? Cit priveste raderea padurilor, cel mai mare criminal este austriacul, el colecteaza lemnele furate!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.