Condițiile ”de lux” ca să-l aducă pe Cherecheș în țară, motiv să nu vină

Fugarului Cătălin Cherecheș îi vor fi oferite condiții privilegiate de detenție, potrivit avocatului Răzvan Doseanu, care îl reprezintă pe fostul edil.

Documentele trimise de autorități în Germania conțin, pe lângă cererea de extrădare, informații privind condițiile în care ar urma să fie încarcerat  Cherecheș, condamnat la cinci ani de închisoare.

Ministerul Justiției din România nu știe ce să mai facă  să îl aducă pe Cherecheș din Germania  după ce le-a scăpat de sub nas.

Dacă în primă instanță condițiile precare de detenție din România erau o problemă și constituia argument să pretindă executarea pedepsei  în afara țării, condițiile ”de lux”  ar fi acum  pretext să nu vină în țară. Sunt condiții privilegiate față de ceilalți deținuți, e discriminare.

Răspunzând unei întrebări, avocatul a  spus că Cherecheș „refuză în continuare extrădarea”. Rămâne de văzut ce vor decide instanțele din Germania, a mai spus avocatul.

Potrivit documentelor trimise în Germania, într-o primă fază Cherecheș ar urma să fie încarcerat la Penitenciarul Rahova, apoi la Aiud, după care va merge la penitenciarul din Baia Mare.

Cherecheș va primi, potrivit documentelor, o cameră de 9 metri pe 6 metri pătrați la Penitenciarul Rahova, iar la Aiud va primi o cameră de 14,3 metri pătrați, unde va sta alături de alte două persoane. Ceea ce înseamnă că va avea condiții mai bune decât ceilalți deținuți.

Urmează ca avocații din Germania să formuleze  un punct de vedere referitor la datele transmise de Ministerul Justiției din România, care spune că i-a rezervat celule speciale, diferite de ale celorlalți detinuți.

Pe lângă problema acordării de condiții speciale raportat la ceilalți deținuți se pune în discuție, de asemenea, ”dacă există garanția că, odată adus în țară, vor fi respectate aceste condiții pe toată perioada detenției”, a declarat avocatul lui Cherecheș.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. puscaria nu e un loc unde sa te simti atat de mizerabil incat dupa liberare sa te temi sa mai incalci legea? care e rostul ei, altfel?

  2. Fără cuvinte… Dacă asta înseamnă democrația în UE atunci cred și eu că ne ducem de râpă. Să ajungi să promiți „palate” ca un infractor dovedit să fie extrădat atunci clar e bătaie de joc față de oamenii cinstiți. Încet încet ideea de comunitate europeană se duce nai-bi datorită acestor „măgării” făcute de cei ce o conduc împreună cu instituțiile subordonate. Oare de ce statul român s-a mai chinuit să-l judece?

  3. Condamnarea nu-i pentru limitare a libertatii de miscare ? Exista altfel de condamnari in Romania, de a trai in mizerie, de fi violat la doseni … Atunci condamnarea cu un glont in ceafa a unui legionar este lux, septica. Aduceti-l in tara, sa-i platim noi transportul si sederea, ca sa fim siguri ca-si primeste „pedeapsa la care ne gandin noi”, oteveul, aia de la anul 1.500 dupa cristosi, ca noi suntem crestini, ce pusca mea.

  4. Pușcăria nu trebuie să fie un loc mizerabil, ca sa aibă ceilalți satisfacția că „ți-ai luat-o”. Privarea de libertate este pedeapsa legală, nu umilirea condamnatului prin înghesuirea lui cu 10-12 într-o celulă de 15 mp, prin condițiile de trai cu ploșnițe, șobolani, cu hrană insuficientă caloric, de proastă calitate-din cauză că fură cadrele din alimente.

  5. Rolul penitenciarului trebuie să fie doar privare de libertate. Nu dezumanizare, umilire și înrăire. Dacă îl privezi de libertate pe o perioadă de timp nu înseamnă să-l distrugi ca individ și la ieșire să fie mai rău decât înainte.

  6. da muieri ,tabacioc,votca și pilotă și haine de camgarn -sunt? ȘI NU NUMAI PENTRU EL? da muncă?canci muncă!!mancare bună psiholog,socializare –se poate face și pe etape (clasa I-_a,II-a…….până la licență-masterat,apoi chiar „cadru didactic” AU ministrul DE INTERNE+JUSTIȚIE CURAJUL SĂ SPUNĂ,SĂ PUBLICE SCRIS OFICIAL CT COSTĂ ANUAL BUGETUL „COLONIEI DEVESELU” SISTEMUL PENITENCIAR– TOTAL DE LA CURENTUL ELECTRIC -PÂNĂ LA SALARUL ANUAL PLĂTIT ANGAJAȚILOR…./ ȘI SĂ MAI SPUNĂ MINISTRUL CARE SUNT MOTIVELE PENITENȚEI !!!

  7. Suntem de râsul curcilor. Niste sclaveti de care își bat joc cei din UE. De asta ne ignora UE pt că suntem milogii lor și acceptam orice. Daca primim ordine de la UE am fi in stare sa ne mâncăm și rahatul de sub unghii. Așa de rau am ajuns. Bine ne fac.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.