Conducerile unităților de învățământ, schimbate în prag de an şcolar

Concursul pentru posturile de directori de școli va începe în 14 septembrie, nu în 27 iulie, așa cum a fost anunțat anterior, a declarat miercuri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a participat miercuri la o ședință a Comitetului pentru dialog social, la care s-a discutat despre metodologia de concurs pentru ocuparea funcțiilor de director.

„Referitor la metodologia de concurs, aceasta a fost avizată, urmând să se regleze o serie de aspecte la nivel de detalii. Lucrurile care sunt clare la acest monent: Concursul va debuta în data de 14 septembrie, în condițiile în care anul școlar 2021-2022 începe în 13 septembrie. În 14 septembreie demarează concursul pentru ocuparea posturilor de directori în toate școlile din România”, a spus Cîmpeanu.

Potrivit acestuia, în 15 octombrie va fi organizată proba scrisă, iar pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie vor avea loc probele de interviu la nivelul fiecărei școli.

„În data de 22 decembrie, mai exact în perioada 20-22 decembrie, vor fi emise deciziile de numire, numire incepând cu luni, 10 ianuarie, dată la care începe semestrul 2. Practic, întreg concursul pentru ocuparea funcțiilor de director se va derula pe parcursul primului semestru din anul școlar 2021-2022. Au fost o serie de argumente pro și contra pe baza cărora Ministerul Educației a înțeles că, punând în balanță aceste argumente, este mai bine să demarăm concursul pe data de 14 septembrie decât în data de 27 iulie cu proba scrisă, cum a fost anunțat anterior”, a mai spus ministrul Educației.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Asta e cumva prima transa la vedere, apoi, numiri politic prin blat politic, orice scursura?!

  2. Când speram că ministrul Câmpeanu drege ce a stricat ministresa „pepsiglas” iată că, oficial, se instaurează HAOSUL în învățământul din România educată.

  3. Mda… au obosit săracii profesori de atâta nemuncă, sunt epuizați de abia își mai duc kg acumulate într-un an.
    Sărăcuții de ei și de ministru, numai ei nu sunt bronzați când apar, nu se poate așa ceva!

  4. toate institutiile de putere si control schimba „conducerea”. iar aici intra inclusiv „re-educarea” orwelliana a #omului nou. am o cunostinta in sistem „special” care a fost pensionat cu forta la 50 de ani. nu voia. a fost mutat, a fost izolat. a fost amenintat cu retrogradarea-voalat bineinteles. in final dupa luni de chin a renuntat. deja aveau inlocuitor pentru el. nu le convenea ca se opunea „ordinelor” din afara. asta se petrece acum peste tot unde este necesare „re-asezarea” lucrurilor intru control si aducere in sclavie a romanilor. incepe segregarea. da, da. urmeaza lagarele „binelui comun”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.