Conferinţele de la Palatul Şuţu: Carol Popp de Szathmari

Joi, 7 august, la 19.00, Palatul Şuţu este gazda unei noi conferinţe: “Carol Popp de Szathmári – Viaţa şi opera I”, susţinută de Emanuel Bădescu.

Carol Popp de Szathmári a fost un pictor şi grafician maghiar din Transilvania, primul fotograf de artă şi documentarist din Regatul Român şi unul dintre primii zece fotografi din Europa.

Cariera „bucureşteană” a lui Carol Popp de Szathmári precede cu 11 ani stabilirea sa definitivă la Bucureşti. Prima vizită, primele contacte cu oraşul pe care l-a iubit cu o pasiune întâlnită doar la Tudor Arghezi şi la Mircea Eliade datează din anul 1831, când a cunoscut-o pe Maria Văcărescu de care – susţinea fiul său Alexandru – s-ar fi îndrăgostit.

Carol Popp de Szathmari – Biserică din Bucureşti

Spirit renascentist, Szathmári a fost, precum maeştrii din trecut, preocupat de numeroase aspecte ale artei şi nu numai.

În 1843, artistul se stabileşte la Bucureşti şi se căsătoreşte cu fiica hangiului din Gilău, căreia îi spunea Pille. A urmat o perioada fastă, atât ca fotograf, cât şi ca pictor.

Despre viaţa şi opera lui Szathmári va vorbi joi Emanuel Bădescu, bibliotecar în cadrul “Cabinetului de Stampe” al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie, a colaborat cu peste 1.000 de articole la revistele “Formula AS”, “Magazin Istoric”, “Lumea Magazin”, “Historia”, “Ziarul de Duminică” şi la multe alte publicaţii.

Ţărănci la râu

A semnat volumele “1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucureşti”, “Imnurile naţionale la români”, “Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc”, “Marele foc şi alte poveşti din Bucureşti”. Este coautor al volumelor “Scurtă istorie a Regalităţii în România”, “Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată”, “De la Vatican la Ierusalim”, “Bucureştii în vremea lui Carol I” (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), “Conspiraţia Securităţii”, “Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor”, ultima apariţie editorială fiind “De toate din vechiul Bucureşti”.

Carol Popp de Szathmari

Joi 14 august, la ora 19.00, puteţi audia conferinţa “O evoluţie involutivă a Pieţei Universităţii” susţinută de Adrian Crăciunescu.

Despre “Demolarea Bucureştiului” va vorbi joi 21 august, la ora 19.00, Andrei Popescu.

Ultima conferinţă a lunii august, intitulată “Ce este un lider?”, va fi oferită joi, 28 august, la ora 19.00, de Adrian Majuru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.