Congressman-ul american Cristopher Smith i-a adresat o scrisoare premierului Victor Ponta, exprimându-şi îngrijorarea faţă de modificarea legii electorale în perioada campaniei electorale şi prin ordonanţă de urgenţă şi spunând că aceasta generează dubii privind motivaţia şi momentul ales, transmite MEDIAFAX.
„Modificarea procedurilor pe durata unei campanii electorale nu poate face decât să stârnească dubii în legătură cu momentul şi motivaţia unei asemenea acţiuni şi poate avea consecinţe asupre cooperării politice şi bunei guvernări după alegeri. Sunt îngrijorat că, dacă vor fi aplicate, aceste modificări electorale vor afecta capacitatea celui care câştigă alegerile de a lăsa în urmă divergenţele de campanie şi de a-i îndruma pe români să se concentreze asupra problemelor şi provocărilor reale pe care dumneavoastră împreună cu noi trebuie să le abordăm”, scrie Christopher Smith.
Detalii, pe MEDIAFAX.
Republicanul Christopher Smith este membru al Camerei Reprezentanţilor din 1980, fiind la al 17-lea mandat. El activează în Comisia pentru afaceri externe. La începutul anilor 2000, Smith a avut mai multe luări de poziţie cu privire la libertatea de exprimare în România, politicile referitoare la romi şi a cerut pedepse severe pentru traficanţii de fiinţe umane. Tot el este cel care în 2000 aprecia că o o eventuală revenire la putere a lui Ion Iliescu ar putea readuce în actualitate problema corupţiei, ceea ce i-a adus critici din partea PDSR şi acuzaţia că l-ar fi calomniat pe fostul şef al statului. În 1995, Smith, la acea vreme co-preşedinte al Comisiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) a Congresului SUA, a declarat că se va opune acordării cu regim permanent a Clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România ba, mai mult, va milita pentru retragerea acesteia.