Mai mulţi oficiali ai Congresului american şi-au exprimat intenţia, luni, de a adopta rapid măsuri de ajutor economic pentru Ucraina, potrivit Mediafax.
ecretarul de Stat american, John Kerry, a anunţat deja săptămâna trecută că Washingtonul pregăteşte un plan pentru garantarea unui eventual împrumut internaţional care se ridică la aceeaşi sumă.
Însă Congresul dispune de mai multă putere decât Executivul american pentru a autoriza cheltuieli sau pentru a adopta sancţiuni împotriva unei ţări terţe.Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a anunţat luni, în Senatul american, că un proiect de lege privind acordarea unui ajutor Ucrainei este în curs de elaborare. Obiectivul proiectului de lege este de a „contracara actele Rusiei vizând anexarea teritoriului ucrainean prin forţă”.
Prin această lege, urmărim acordarea „unui sprijin structural economiei ucrainene”, dar şi „autorizarea unei asistenţe tehnice în vederea unor reforme energetice, pentru a susţine alegerile, a consolida societatea civilă, a lupta împotriva corupţiei şi a ajuta Ucraina să îşi recupereze activele furate”, a precizat democratul Robert Menendez, citat într-un comunicat.
Senatorul a mai spus că poartă consultări cu adminitraţia Obama pentru adoptarea de eventuale sancţiuni împotriva unor cetăţeni ruşi şi ucraineni.