Congresul Mondial Evreiesc îi cere ajutor Papei

Preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauder, i-a cerut, joi, ajutorul Papei Francisc pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, a anunţat organizaţia, relatează AFP.

Planificată pentru începutul lunii septembrie, în cursul audienţei  de la Vatican, Ronald Lauder i-a cerut Papei să-şi folosească „autoritatea morală.

Israelul a revizuit joi în creştere, la 203, numărul de persoane luate ostatice de mişcarea islamistă palestiniană în timpul atacului din 7 octombrie asupra teritoriului israelian.

Papa Francisc, în vârsta de 86 de ani, a cerut public eliberarea ostaticilor, exprimându-şi îngrijorarea faţă de civilii din Fâşia Gaza.

Conflictul s-a soldat cu peste 1.400 de morţi de partea israeliană, potrivit Israelului, şi 3.785 de morţi de partea palestiniană în represaliile israeliene, dintre care peste 1.500 de copii, potrivit autorităţilor locale aflate sub controlul Hamas.

Creat în 1936, Congresului Mondial Evreiesc reprezintă comunităţile evreieşti din aproximativ o sută de ţări, alături de guverne şi organizaţii internaţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. Iar Papa ar trebui sa le trimita „trupe” de la Vatican, citiva halebardieri din aia din „garda elvetiana”, costumati ca de opereta !

  2. Interesant articol, la cateva minute inainte dupa ce Israelul a bombardat o biserica ortodoxa monument istoric in Gaza… Lili nu prea le nimereste cu sincrinizarea

  3. Iaca se implineste profetia precum ca PAPA de la Roma vine si impaca musulmanii cu evreii. Si apoi va cere unificarea tuturor religiilor sub conducerea unui singur lider ( PAPA). Biserica Mondiala prinde contur. Mai trebuie sa vina si asteroidul care va reduce civilizatia actuala la Evul Mediu. Si incredibilul se va produce. Inchizitia revine !

  4. Dar despre genocidul CIVILILOR provocat de evrei in Fasia Gaza n-au discutat? Nu i-am auzit pe congresmenii WJC-ului sa fi luat atitidine fata de bombardarea spitalelor si scolilor de acolo! Sau evreii au voie sa faca …holocaust? PS Desigur si luarea de ostatici e condamnabila!

  5. Hmmmm, acum nu mai irca in zburator sa ajunga la destinatie si in aer fiind, isi anunta prezenta la marea capitolie cu tupeu? Si la papaia e reglare de tupeu pe baza de (i)moralitate?

  6. D-l Lauder ar putea sa foloseasca propriul sau post de televiziune, ProTV, pentru aceste demersuri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.