Congresul PNL, reclamat la Poliție

PSD a sesizat Poliția, Jandarmeria și IGSU cu privire la organizarea congresului PNL: „Nu respectă rigorile legale în vigoare și, ca atare, capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor”.

„Vă înaintăm prezenta sesizare referitoare la pregătirile Partidului Național Liberal în vederea săvârșirii unei infracțiuni deosebit de grave care pune în pericol sănătatea publică din București și din întreaga țară. Conform declarațiilor publice ale reprezentanților PNL, acest partid intenționează să organizeze, sâmbătă, 25 septembrie 2021, un congres politic, la care urmează să participe, cu prezență fizică, într-o singură incintă, peste 5.000 de invitați din partea organizațiilor județene ale PNL din întreaga țară”, scrie în sesizarea social-democraților transmisă Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență..

PSD arată că pentru organizarea acestui eveniment politic, în declarațiile publice reprezentanții PNL au invocat prevederile HG 990/2021, Art 1, pct. 4, conform cărora „organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori”.

„Deși reprezentanții PNL încearcă să insinueze că această întrunire politică ar reprezenta o producție artistică, în fapt congresul politic nu se încadrează la niciuna dintre activitățile culturale definite conform legii. Activitățile care se încadrează în prevederile legale invocate de PNL sunt definite la pct. 7 din Anexa 3 la Hotărârea nr. 932/9 septembrie 2021, respectiv <activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare de artă și meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber>. Deci doar activitățile acestor intituții și nu ale unui partid politic se pot desfășura în condițiile reglementate la , Art 1, pct. 4, din HG 990/2021”, se menționează în sesizarea PSD.

Social-democrații precizează că, potrivit art. 3, lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, activitățile care pot fi considerate producții artistice sunt următoarele: spectacolele sau concertele înfățișate direct publicului de către artiști, interpreți și/sau executanți și pot fi: spectacole dramatice, coregrafice, de operă, operetă, folclorice, de revistă, cabaret, de circ, de păpuși și/sau marionete, de teatru instrumental, respectiv concerte de muzică academică, simfonică, vocal-simfonică, camerală, corală, folclorică, electronică.

„Chiar dacă metaforic Congresul PNL ar putea fi asociat cu unele dintre aceste activități, din punct de vedere juridic evenimentele politice nu pot fi asimilate categoriei de <activitate culturală> sau <producție artistică>. Prin urmare, organizarea unui congres politic cu 5.000 de participanți cu prezență fizică nu respectă rigorile legale în vigoare și, ca atare, capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor. Drept urmare, având în vedere că un astfel de eveniment politic nu respectă măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, organizarea unui astfel de congres, cu un număr atât de mare de persoane, care provin de pe întreg teritoriul național riscă să contribuie semnificativ la răspândirea virusului SARS-CoV-2 la nivelul întregii populații, ceea ce ar constitui o amenințare gravă la sănătatea publică din România. Prin urmare, vă solicităm să luați toate măsurile necesare pentru prevenirea și împiedicare comiterii unei astfel de infracțiuni, inclusiv prin sancționarea și dispersarea celor care vor încerca să participe la această întrunire eminamente politică”, conform PSD.

Întrebat de ce, în contextul în care numărul de noi cazuri de infectări COVID-19 a crescut, PNL-ului i-a fost permisă organizarea congresului cu 5.000 de delegați, Raed Arafat a precizat:

“Nu s-a dat nicio derogare. Am fost întrebaţi, am răspuns, în baza legii. Legea, adică hotărârile de Guvern existente prevăd situaţia organizaţiilor care organizează întâlniri statuare, cum este un AGA, cum este o organizaţie politică care îşi organizează o întâlnire. Acelaşi răspuns pe care îl primeşte o formaţiune, îl primeşte şi alta care întreabă. Răspunsul vine de la hotărârile de Guvern pe care le avem. Nu s-au făcut derogări. Explicăm legea dacă suntem întrebaţi şi subliniem care sunt măsurile obligatorii care trebuie să fie luate, că sunt metri pătraţi, ca şi distanţare, ca şi respectare de acces dacă e peste 3 la mie trebuie să se respecte certificatul verde şamd. Asta noi am făcut. Nu s-au dat derogări”.

În răspunsul datat 20 septembrie şi transmis PNL cu privire la condiţiile de desfăşurare a Congresului, programat la Romexpo, cu 5.000 de delegaţi, Arafat face referire la Congres ca la un eveniment statutar de partid, fără a menţiona explicit articolul din toate prevederile legale referitoare la starea de alertă la care se încadrează Congresul PNL.
La final, şeful DSU menţionează că în cazul unei incidenţe a îmbolnăvirilor peste 3 la mie va fi necesar certificatul digital.

Întrebată vineri, după şedinţa în care s-a decis intrarea în vigoare a mai multor restricţii de la miezul nopţii, despre condiţiile legale de desfăşurare a Congresului PNL, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Capitalei a răspuns: „Obiectul acestei şedinţei nu a fost Congresul PNL. Ceea ce fac organizatorii cu un Congres politic este treaba lor”.

„Pentru că într-adevăr textul Hotărârii de Guvern 932/2021 (privind starea de alertă – n.r.), ca de altfel şi fosta reglementare, hotărârea 856, nu face o referire expresă la această manifestare care poartă denumirea de Congres. Sunt enumerate mai multe manifestări, mai multe categorii de activităţi culturale sau artistice, dar cuvântul Congres nu este folosit. Problema organizatorilor, cum se califică şi unde se încadrează.nu a fost problema CMBSU. Iar dacă organizatorii sunt într-un impas de interpretare sau dacă simt că manifestaţia lor nu se regăseşte ca terminologie în reglementările legale în vigoare, se pot adresa autorităţilor îndrituite pentru un punct de vedere, dar repetăm – tema acestei şedinţe nu a fost organizarea în condiţii corespunzătoare a Congresului PNL. Evident, ca orice manifestaţie, ca orice întrunire, va trebui să respecte toate normele de protecţie sanitară pentru prevenirea infectării cu COVID-19”, a completat ea.

Întrebată la sfârşitul săptămânii trecute dacă va fi posibilă organizarea Congresului PNL în condiţiile în care Capitala se apropia la acel moment de rata de 3 la o mie de locuitori, prefectul Capitalei a arătat că, în condiţiile actualei rate de infectare, evenimentul nu ar putea avea loc decât cu jumătate dintre participanţi dacă nu toţi sunt vaccinaţi.
„O să vedem care vor fi condiţiile sanitare, adică ce se va impune. Astăzi, pentru că avem 2,33 la mie, condiţiile de respectare a unui astfel de eveniment înseamnă 2500 de persoane maxim în interior, care au dovada vaccinării, testului PCR negativ sau a trecerii prin boală. Sau peste 2500 de persoane doar dacă toate persoanele sunt vaccinate şi au trecut 10 zile de la schema completă de vaccinare”, a declarat Florela Antonela Ghiţă.
Nu e valabilă nici varianta în care organizatorii Congresului PNL s-ar putea prevala de prevederea din HG 990/2021 conform căreia ”organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori”.

Nici secretarul de stat Raed Arafat nu o menţionează explicit, el făcând referire la activitatea unui partid politic şi invocând HG în ansamblul ei, pentru trimiterea la utilizarea certificatului digital în cazul incidenţei îmbolnăvirilor peste 3 la mie.

În plus, Romexpo nu poate fi asimilată unei instituţii de spectacole sau concerte, organizând, conform prezentării de pe site-ul propriu, în principal, expoziţii şi târguri. Ceea ce ar corespunde parţial prevederii legale este suprafaţa disponibilă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

15 Comentarii

  1. O tara intreaga a vazut ceea ce s-a intamplat la sectorul I si cu toate astea au semnat validarea a Clotildei, fara o amanare. Unul de al lor poate face orice fapta repobabila de fata cu toata tara si mai ales cu intrega Europa ca martora, pt ca UE a devenit complicea si sustinatoarea unor astfel de fapte, pt ca a avut imaginile faptelor si tace. MCV-ul este santajul pt a ciuguli UE nu pt a arata ca-i morala si democrata.

  2. Asta se intampla cand alte natii au ajuns sa-si bata joc ca conducatorii ai Sfantei Noastre Romanii de natia romana. Cati romani au ajuns presedintii Germaniei??? Nici unul. Cati romani au ajuns sefii serviciului secret german? Nici unul. Cati romani au ajuns primari in arondismentele Parisului? Nici unul. Cati romani sunt in Parlamentul de la Budapesta? Nici unul. Cate societati comerciale romanesti activeaza in Franta, societati la care francezii isi platesc facturile de apa si canal? Nici una. Cate societati de electricitate functioneaza in Italia la care italienii isi platesc facturile de electricitate? Nici una. Cate mari firme agro-alimentare romanesti functioneaza in tarile din Vestul Europei? Nici una. Cati medici romani raspund de sanatatea si viata cetatenilor unui tari??? Nici unul, Si atunci noi, de ce noi romanii trebuie sa-i lasam pe alogeni sa ne conduca destinele noastre si ale Sfantei Noastre Romanii si multinationalele lor sa ne jegmaneasca prin servciile pe care le presteaza in tara noastra??? De ce, dragi romani??? De ce???

  3. Toate pesedele sunt fie scortotine, fie bașoldine. Pesedracimea nu menționează că, de fapt, fac jocul cuplului odios si asasin, Don IohanCoiote& Sancho PandaCiltache-Dandanache. Asta pentru că cadana lui Coiote, Fofarlica Vasilica, conform sondajelor, e pe făraș.

  4. Cine să-i amendeze, boul de Bode??..Păi el e ministrul transporturilor, miliției și justiției!!..
    Normal ar trebui ca locuitorii orașului să vină să nu le permită intrarea în zona expozițională!!..Sa fie mii de oameni să-i țină afară, sa vedem e cine va amenda militia?…

  5. La cata mizerie si ilegalitati pe banda rulanta in tara asta, nu vad ce se poate schimba mai ales cu ajutorul politiei si justitiei! Hora unirii, la bine si la greu.

  6. Mai bine il trimit pe Rafila Tortionar Jr,.asta mai stie de la tat-su cum se ia un interogatoriu,cum se smulge o marturisire..sau pe golanul alalalt,Cercel,sa faca o aroganta in congres,o reclama Big Farma sa-i treaca apele
    Pandemie sa fie ,dar sa stim si noi!

  7. @PNL SPULBERAT la vot. PNL a dispărut demult, de când a fost înghițit de pdleprele securisto-petroviene.

  8. Gheorghe merge cu gloaba la targ.
    – Cum trage calul asta la caruta, bade?
    – D-apoi, nu prea trage.
    – Da la plug, trage?
    – Nu prea.
    – O fi bun de calareala, atunci.
    – N-as crede.
    – Pai, atunci de ce l-ai adus sa-l vinzi?
    – Nu l-am adus sa-l vand.
    – Dar ce pacatele mele vrei sa faci cu el?
    – Vreau sa-l fac de rusine.

  9. Se aproprie furtuna Cereasca Divina care va curata bobul de grau curat si roditor de neghina ce a napadit pana la sufocare Sfanta Noastra Romania. Sfanta Treime, Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu s-au saturat de halul in care toti tradatorii si alogenii aflati in fruntea Sfantei Noastre Romania au adus-o indreptand-o cu pasi repezi spre distrugere si disolutie. Asa ceva Puterile Ceresti nu vor astepta sa se intample si de aceea Ele Supremele Puteri Ceresti vor interveni direct numai cum Ele stiu si vor face Dreptate Adevarata in Sfanta Noastra Romanie. Spre Slava si Cinstirea in veci vecilor a Puterilor Dumnezeiesti ce ocrotesc aceasta Sfanta Tara. Amin.

  10. Mai caraghiosilor, unde ati facut voi plangerea? La Politie, la Jandarmerie si la IGSSU. Pai, ale cui sunt, nu ale MAI? Si MAI al cui e, nu al lui Bode? Si Bode al cui e, nu al PN(D)L-ului? Si PN(D)L-ul al cui e, nu al lui Catu si al lui Joianis?

  11. Sa vedem daca politia, jandarmeria si IGSU isi vor face datoria cu respectarea legilor in vigoare.
    Fata de oamenii de rand sunt zmei… Sa-i vedem acum.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.