„În ceea ce priveşte creşterile de taxe, ceea ce trebuia făcut s-a făcut şi cred că trebuie să luăm o pauză, cel puţin. Cred că nu mai sunt necesare creşteri de taxe şi impozite în momentul de faţă, nici pentru anii următori. Deci, dacă ne uităm la măsurile care s-au adoptat, cred că ele sunt suficiente”, a declarat Ionuţ Dumitru, la Antena 3.
În ceea ce privește partea de cheltuieli, acesta a spus că în România există o problem de eficiență.
„Dacă ne uităm pe creşterea economică, suntem pe unde eram şi anul trecut. Cu toate măsurile care s-au implementat, avem o creştere economică similară cu anul trecut. Mergem însă pe o gheaţă destul de subţire, adică va trebui să gestionăm foarte atent lucrurile, pentru a menţine această creştere economică şi a reaccelera un pic, în anii următori.
Şi eu cred că e posibil lucrul ăsta dacă reuşim să refacem un pic încrederea. Cred că trebuie să dăm un mesaj, care e un mesaj realist, ajustările principale care trebuiau făcute s-au cam făcut, mai trebuie să lucrăm foarte mult pe partea de cheltuieli, dar şi pe partea de colectare. Dar, de acum înainte, avem nevoie de încredere, de refacerea sentimentului investiţional”, a explicat Ionuț Dumitru.
E la mișto, frați români! E strategia pentru a calma cetățenii să nu se revolte! Garantat că asta e soluția folosita de un an de zile pentru prostirea și calmarea cetățenilor din Romania!
De ce trebuia ca presedintele să semneze acordul cu produsele unor state non-europene in defavoarea agricultorilor romăni ??? Toată Europa fierbe pe acest subiect ….. dar Dănuțu cu capul inainte , ne aruncă in .. falimentul agriculturii romănesti .. …
Grecia avea TVA 12% Base l-a facut 24%, oare acum Grecia se inchesuie sa creasca impozitele cu 70-80% ca noul Base=Bolojan?
Pai, mai taiati din pensii. Pe langa neindexarea care a ajustat pensiile de azi la preturile din 2022 !!!!
Ca exact cu rata inflatiei (ultima cifra oficiala cunoscuta, cf legii) din 2022 s-a dat decizia in decembrie 2023 ptr indexarea din 01.01.2024.
Aveti idee cu cat ati jefuit pensionarii? Pensii din 2022 la preturile de la raft din 2025 si 2026 ?!
Acest personaj a lucrat cândva într-o mare bancă, așa că nu este de mirare felul cum îl cosiliază pe Ilie Sărăcie
cum vine asta, noua ne pui taxe marite cu 100% iar la tovarasii bujetari le iei doar 10%?
Daca le iei si pe alea…
S-a făcut ce trebuia făcut – „sapă de lemn la „PLEAVĂ ( să se-nvețe minte , să nu mai ridice capul) , impozit 0 la MULTINAȚIONALE , că doar ele v-au pus și doar SLUGILE LOR SUNTEȚI DIN 2017- de cănd l-ați „terminat pe Dragnia cu haitele de #Maidanezi în Piața Rândași . Bă , SOCOTITORULE de CAP , vînzător , îți încordezi mușchii cu RIALIZĂRILE IEPOCII DE HAUR? Doar ce-ați închis mii de firme autohtone , printre care și ultimele relicve Socialiste : „Hunedoara , Ș. N. Mangalia , Sidex și S.N . Galați pe „ultima sută , CET Craiova etc. Pe locul fostelor uzine ași adus „prăduitorii străini să facă Silozuri de legume și fructe -REBUTURI- turcești , să se îndoape „rumegătoarele din „conul abundenței „mormanului pe care-l cară CAREFFOURA și KAUFLĂMĂNDU la ele acasică . Aci lăsau „prafu de pe tobă , dar tu ai zis că e „dăstul și nu mai trebuie nimic , că mai „ieconomic și KAPITALIST e să-i „cocoșezi pe țăranii d-acilea cu impozit pe „sapa de lemn și pe cotețul găinilor , care mai au , care nu pe al câinelui . ACUMA VĂ CURG BALELE DUPĂ T.V.A„-UL care-l așteptați la „cotitură „după reveION , DE LA „FURAJELE VĂNDUTE LA SILOZURI . VEȚI AVEA „Ă BIG SURPRISE ! Ăia 10 %#Maidanezi , slugile voastre ale REGIMULUI , PROFITORI ÎMBUIBAȚI , EVAZIONIȘȚI , SINESECURIȘTI , mai cară de la Silozuri , restul care mai intră doar se uită la exponate . Credeți că doar cu ăștia 10% ACEEAȘI CARE merg și la OTEL și la SPA să sape ce mai e din Buget, ieșiți din „iarnă ? Dacă ăilalți nu zic nimic , cum credeți voi , poate , dar nu credem, cu toate PROPTELELE ȘI ȘUȘANELE STĂPÂNILOR VESTICI . SAU POATE VREȚI SĂ LE ECOLOGIZAȚI LOR HIDROELECTRICA , NUCLEARA , PORTUL , SAREA ce mai e p-acilea , să vă mai dea ceva LOZ de tocat , că vorba aia „după voi , potopul„- un fleac 250 miliarde DATORIE LA CĂMĂTARII STRĂINI , cu dobânzi de G ÎGĂ 7 =GABON .( CĂTE MELEARDE PUNE BOLOVANU D-O PARTE ÎN „BUJETUL PĂCATE AMĂRÂTE „PT. DOBĂNZI ȘI DOBĂNZI LA DOBĂNZI LA ANU – ieconomistu lu Pește , sau te faci că nu ști c-ați luat împrumuturi cu dobândă uriașă să plătiți doar dobănzile la creditele la scadență -„ PRINCIPALUL ÎL ROSTOGOLIȚI CA ULTIMUL FALIT CARE se milogește la Cămătari). MAI RĂMÂNE CEVA „MIZILIC PT. RESTUL?