Principalele companii petroliere de pe piaţa locală au ajuns, în ultimul timp, ca la câteva zile să anunţe câte o nouă majorare a preţului carburanţilor.Consiliul Concurenţei anchetează încă de anul trecut creşterea preţului carburanţilor. Astfel de verificări sunt laborioase, iar verdictul ar putea veni în decursul acestui an. Precizarea vine de la Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Aceasta spune că instituţia sa este deschisă să primească de la Asociaţia Oamenilor de Afaceri eventuale dovezi concrete privind o înțelegere de tip cartel la nivelul benzinarilor.
Principalele trei companii petroliere de pe piaţa locală au ajuns, în ultimul timp, ca la câteva zile să anunţe câte o nouă majorare a preţului carburanţilor. Nivelul este constant la fiecare: 6 bani pe litru, atât la benzină, cât şi la motorină. Astfel, preţul celui mai ieftin sortiment de benzină a atins o valoare mai ridicată decât cea din iulie 2008, când barilul înregistra maxima istorică de 147 dolari.
În medie, cel mai ieftin litru de benzină costă acum la Petrom (Premium fără plumb) 4,2 lei, la Rompetrol (Efix 95) – 4,39 lei, iar la LukOil (COR 95 fără plumb Euroluk) – 4,31 lei. În vara lui 2008, benzina Euroluk de la LukOil a înregistrat cel mai ridicat nivel pe 4 iulie, de 4,19 lei/litru. Motorina se menţine încă la niveluri mai mici decât atunci.
"Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) îşi exprimă dezacordul faţă de creşterea preţului combustibililor, în condiţiile în care preţul petrolului, eterna justificare a companiilor petroliere, inclusiv a celei care extrage petrol în România la preţul fixat de 20 dolari/baril, a rămas stabil în ultimele 12 luni, în jurul valorii de 78-80 dolari/baril", se arată într-un comunicat al AOAR remis presei.
În acest sens, Asociaţia cere examinarea evoluţiei preţului combustibililor pe piaţa locală şi internaţională şi consideră că într-o perioadă economică dificilă nu se justifică obţinerea de profituri doar prin măriri de preţuri ca urmare a unei poziţii dominante.
"Cerem Guvernului să examineze procedura privind impozitarea suplimentară – taxa «Robin Hood» ce trebuie aplicată în cazul obţinerii de profituri justificate de companiile energetice prin simpla creştere a preţurilor", se precizează în comunicat.
Pe de altă parte, AOAR apreciează ca nejustificată lipsa de reacţie a autorităţilor competente, mai ales a Consiliului Concurenţei şi a Guvernului, faţă de comportamentul economic de tip cartel a producătorilor din domeniu.