Consiliul Concurenței investighează creșterea prețurilor la carburanți

Consiliul Concurenței monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care preturile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică, anunță instituția.

Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să își stabilească în mod independent politica de prețuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancționate de legislația în domeniu.

”Este o situație internațională dificilă și volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situație, deoarece o eventuală creștere nejustificată a prețurilor poate conduce la sancțiuni”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Reprezentanții Guvernului au anunțat ieri că nu sunt probleme cu stocurile de carburanți, iar România nu are nicio problemă cu aprovizionarea benzinăriilor.

Conform datelor afișate de aplicația Monitorul Prețurilor, creșteri mari ale prețurilor carburanților s-au înregistrat la benzinăriile unui singur lanț de distribuție și unele benzinării independente din vestul tării. Acest lucru poate fi explicat de faptul că în Ungaria prețurile carburanților sunt plafonate, ceea e a condus la penurie.

Consumatorii pot utiliza aplicația Monitorul Prețurilor pentru Carburanți pentru a afla care sunt prețurile practicate de benzinării.

Autoritatea de concurență a aplicat mai multe sancțiuni pe piata carburanților. Astfel, 6 companii de distribuție a carburanților (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL și Lukoil Romania SRL) au fost amendate cu 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, sancțiune confirmată de instanță în 2016.

De asemenea, trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi (SC Tinmar Ind SA Bucureşti, SC Planoil SRL Bucureşti, SC Planoil Industries SRL Bucureşti) au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 16.907.202 lei (aproximativ 3,7 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. Si guvernul vrea sa murim pentru tara? Adica pentru lefurile nesimtite ale sefilor din diferite agentii inventate sa-si umple ei burdihanul. Huooo. Seful de la ANRE sa iasa sa-si apere cei 12.000 EUR pe luna. Huoooooo. Seful de la Consiliul Conucurentei, Isarescu, Zegrean sa-si trimita plozii sa-i apere pensiile uriase.Huoooo.

  2. ASF,ANRE,CONSILIUL CONCURENTEI,ANPC sunt primele care trebuie urgent desfiintate! In nici un caz interesele consumatorilor!Toti apara interesele eroilor !Eroi = multinationale!Asa ne explica Citu!Ca multinationalele sunt eroii economiei noastre deci trebuie protejati!Noi suntem timpiti ca nu intelegem cum functioneaza piata libera!

  3. Care consiliu? Aia cu salarii de 40.000 de euro/ luna pentru care nu se dau jos din pat? Ăștia sunt cei mai mari criminali in slujba libertinului Câțu și a intereselor străine. Fraierii români să trăiască și să muncească pentru străini. Neam de sluga!

  4. Prețul barilului este de 115 dulari,. Deci in mod normal la pompă ar trebui să fie max.7 lei motorina..Cum de s-a permis o ”liberalizare” atât de patriotică la jaf ?? De ce se permite ca energia, gazul, benzina să deraieze la prețuri clar imposibile , care afectează grav nivelul de trai și duce țara in faliment ?

  5. Ce-i ala pret „justificat”. Am trecut brusc pe contrasensul idiot-logic, pretul nu mai este intersectia cererii cu oferta, culmea, cand erau cozi imense la cumparare la acele preturi ? Profitul a devenit infractiune ? „Hai la lupta cea mare” ! Cum se „justifica” prezenta neintrerupta a kiritoiului in functia pe care n-o cunoaste, asta este frate cu Manolea, poate a dat si asta note olografe ?

    PS pentru cine nu cunoaste, nebunia pretului la combustibili a pornit dintr-o localitate aflata la capat de cale ferata (Beius) ! Intrebarea fireasca este cum s-a propagat isteria ?

  6. Consiliul Concurentei cu vesnicul Chiritoiu la conducere nu-si gaseste rostul.

  7. Vice-presul de la ANP este mai dobitoc de seful, el cere „nota explicativa” de la comercianti si confiscarea veniturilor pentru practica comerciala incorecta. Asta este militie economica !!! Deh, premier militar.

  8. … sosia lu’ Grigore Vasiliu Birlic … uitati-va la moaca lui chiritoiu !
    D-asta si declaratiile lui sunt comedii !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.