Consiliul de Securitate cere încetarea imediată a focului în Gaza

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni, după mai bine de cinci luni de război între Israel şi gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza, prima sa rezoluţie prin care cere o „încetare imediată a focului” în enclava palestiniană, un apel blocat de mai multe ori de Statele Unite, care de data aceasta s-au abţinut, relatează AFP şi Reuters.

Rezoluţia, adoptată în aplauze, cu 14 voturi pentru şi o abţinere, „cere o încetare imediată a focului pentru luna Ramadanului”, – care a început deja în urmă cu două săptămâni -, care ar trebui să „ducă la o încetare a focului de durată”, şi „cere eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”.

„Timp de cinci luni, poporul palestinian a suferit teribil. Această baie de sânge a continuat prea mult timp. Este obligaţia noastră să-i punem capăt. În cele din urmă, Consiliul de Securitate îşi asumă responsabilităţile”, a declarat ambasadorul algerian Amar Bendjama, chiar dacă rezoluţiile Consiliului, cu caracter obligatoriu, sunt cu regularitate ignorate de statele în cauză.

Spre deosebire de textul american respins vineri prin veto de Rusia şi China, rezoluţia adoptată luni nu leagă aceste solicitări de eforturile diplomatice ale Qatarului, Statelor Unite şi Egiptului, chiar dacă „recunoaşte” existenţa acestor discuţii care vizează un armistiţiu însoţit de un schimb de ostatici din Gaza şi de prizonieri palestinieni.

Rusia şi China au respins vineri un proiect de rezoluţie american care sublinia „necesitatea” unei „încetări imediate a focului” în Gaza în legatură cu negocierile pentru eliberarea ostaticilor capturaţi în timpul atacului sângeros şi fără precedent al Hamas din 7 octombrie de pe teritoriul israelian.

Unii observatori au vazut acest pas ca o evoluţie substanţială a poziţiei Washingtonului, aflat sub presiune pentru a-şi limita sprijinul pentru Israel, în timp ce ofensiva israeliană s-a soldat cu peste 32.000 de morţi în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din enclava palestiniană.

Rezoluţia adoptată luni este rezultatul eforturilor membrilor nepermanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, care au negociat tot weekendul cu Statele Unite pentru a încerca să evite un alt eşec, potrivit unor surse diplomatice.

Rezoluţia cere, de asemenea, „înlăturarea tuturor obstacolelor” din calea livrării ajutorului umanitar pentru populaţia din Gaza.

Noua rezoluţie condamnă totodată „toate actele teroriste”, însă fără a menţiona atacurile Hamas din 7 octombrie, care au condus la moartea a cel puţin 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. văleu popor!
    șo pe ei axoane, pualiane, olimpiasugipemata și restul istericilor care-și ridică solda-n ruble!

  2. La fel ar trebui sa le ceara si muscalilor sa inceteze imediat focul in Ucraina…..[Rumburak]

  3. Consiliul poate cere multe – EVREII VOR? MAI MULT CA SIGUR, NU! DEOARECE EVREII ŞTIU SĂ-ŞI RĂZBUNE MORŢII!

  4. Răzbuna morții de care se fac și ei vinovați lăsând atacul Hamas să se desfășoare,bombardand cu elicoptere deasupra kibutzurilor de lângă gardul Gazei?

  5. Consiliul de Securitate al ONU poate sa ceara „orice”,TOTUL este sa vrea si Netaniaku !.

  6. Intrebare:…”In Gaza,ce este,Crime de Razboi sau Genocid!!”.??

  7. „fără precedent”
    În 1948 israelienii au invadat și masacrat peste 5 mii de palestinieni civili (unele surse spun că chiar peste 10000), deci există multe precedente în zonă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.