Brâncuși – Absolutul lucrurilor
Dalta a cioplit somnul amurgului,
Pe spinarea dealului, Muza a închis ochii.
Întâiul ţipăt s-a spart de colţurile vieţii.
Pasul pruncului lasă urma inimii
Ascunsă sub tălpile de lapte.
Nevăzătorul cu ochi în palme
Atinge lumina din căuşul pietrei.
Adam şi Eva au încremenit
În sărutul de la capătul nopţii.
Privirea fără chip
Se sprijină de aripa heruvimului.
Barda ciopleşte din timp, trepte spre nemărginire.
Fulgerul are forma păsării,
Zbor fără aripi, călăuză a sunetului.
În jurul aurei, timpul s-a topit în clepsidrele-scaune.
Poarta e un pod spre cealaltă viaţă,
Sărutul priveşte cu irişi de calcar.
Înţelepciunea Pământului se leapădă
De păcat şi moarte.
Meşterul a zidit rugăciunea în albul chiliei,
Luminând grădinile Edenului.
Ștefan Râmniceanu
