Consultări pentru nominalizare: „Marcel Ciolacu merită să fie premier”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, sâmbătă, că este prematur să se vorbească despre o nominalizare formală de premier, punctând că

De B C
Consultări pentru nominalizare: „Marcel Ciolacu merită să fie premier”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, sâmbătă, că este prematur să se vorbească despre o nominalizare formală de premier, punctând că

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, sâmbătă, că este prematur să se vorbească despre o nominalizare formală de premier, punctând că după consultările de duminică de la Palatul Cotroceni se va face această nominalizare.

„În acest moment este prematur să vorbim despre o nominalizare formală pentru că există consultările de mâine de la preşedinte şi după consultări se va face nominalizarea”, a afirmat Romaşcanu, la Parlament.

El a susţinut că, din punctul său de vedere, Marcel Ciolacu merită să fie premier.

„Avem suficientă resursă de competenţă să poată fi mai mulţi varianta de prim-ministru. Din perspectiva mea, (…) cu toate realizările, cu cifrele înainte şi după predarea mandatului astăzi de către domnul Ciolacu, merită cred să fie prim-ministru. (…) În mod normal, PSD când este la guvernare dă premierul din poziţia de preşedinte al partidului”, a afirmat acesta.

Romaşcanu a mai spus că este posibil ca noul Executiv să nu aibă posturi de vicepremieri.

„Nu cred eu că acest guvern va avea vicepremieri. (…) din discuţiile de până acum, eu am înţeles că nu vor fi vicepremieri. O să vedem cum se va creiona la sfârşit”, a spus social-democratul.

Despre o posibilă îngheţare a pensiilor şi salariilor anul viitor, acesta a afirmat că este o măsură pe care ar trebui să o ia viitorul Executiv.

„Este o măsură pe care va trebui să o ia noul Guvern în funcţie de construcţia bugetară. Eu sper să nu ajungem în această situaţie. (…) Este un draft de ordonanţă trenuleţ care merge ca întotdeauna la maxim. De acolo încolo se negociază în funcţie de cifrele pe care le vom avea pentru bugetul de anul viitor”, a declarat Romaşcanu.

El a precizat că, potrivit cutumei, un minister avizator ar trebui să meargă la un partid, altul la un alt partid.

Și secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, sâmbătă, că negocierile privind Executivul nu s-au finalizat şi că şi-ar dori ca Marcel Ciolacu să fie în continuare premier.

„Aşteptăm să ne întâlnim după ce vom depune jurământul, să ne întâlnim cu toţii să luăm o decizie. (…) Eu mi-aş dori ca Marcel Ciolacu să rămână în continuare prim-ministru”, a spus Stănescu la Parlament.

El a afirmat că încearcă să-l convingă pe Marcel Ciolacu să fie în continuare premier.

„Partidul, este părerea mea, şi-l doreşte în continuare pe domnul Ciolacu prim-ministru al României”, a adăugat Paul Stănescu.

Distribuie articolul pe:

31 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate