Trupa germană Contradiction a lansat imnul festivalului Rockin’ Transilvania, care va avea loc între 18 şi 20 iunie la Bran, ideea creării unui imn aparţine directorului festivalului, Mihaela Reif.
„La începutul acestui an i-am contactat pe Contradiction pentru a scrie un imn al festivalului. Ei au fost încântaţi de idee şi în scurt timp ne-au prezentat o compoziţie care ne-a plăcut. Cred că această piesă va deveni un hit atât în România, cât şi în străinătate!”, a declarat Mihaela Reif.
Membrii trupei au declarat că se simt onoraţi că au fost prima alegere pentru crearea acestui imn.
Contradiction cântă thrash metal şi a aniversat anul trecut două decenii de activitate prin lansarea celui de-al şaselea album de studiou al grupului, intitulat „The Essence Of Anger”.
Piesa poate fi ascultată pe adresa: www.myspace.com/contradictionmetal
Rockin’ Transilvania Open Air este un eveniment organizat de Asociaţia Rockin’ Transilvania şi găzduieşte finala naţională a concursului W:O:A Metal Battle 2010, o „bătălie” între cele mai bune trupe de metal din Europa, în urma căreia vor fi aleşi reprezentanţii ţării noastre la finala internaţională din Germania.
Trupele calificate în finala W:O:A Metal Battle România 2010 şi care vor concura pe scena festivalului Rockin’ Transilvania sunt Altar, Bucium, Dirty Shirt, Guerillas, Nexus şi Pillfed.
Câştigătoarea finalei naţionale 2009 a fost trupa X-Plod, singurul act artistic de la Wacken care a avut în componenţa sa copii.
În prezent, W:O:A Metal Battle se desfăşoară în 26 de ţări, iar de curând au aderat Danemarca, Portugalia, Cehia şi Marea Britanie.
Câştigătorii marii finale a concursului vor semna un contract cu casa de discuri Wacken Records şi vor participa la festivalul Wacken Open Air (4-7 august 2010). Trupa ce va reprezenta România va cânta pe W.E.T.-Stage, în data de 5 august.