Contribuţiile de asigurări sociale pentru şomaj şi pensie în cazul persoanelor care obţin venituri din drepturi de autor trebuie plătite până miercuri, pentru câştigurile din iulie, iar în cazul asigurărilor de sănătate, plata se face în 25 ianuarie 2011, potrivit site-urilor Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, au obligaţia de a depune câte o declaraţie privind asigurarea în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, respectiv de a încheia contracte de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Declaraţiile de asigurare se depun o singură dată, până în data de 25 a lunii pentru luna anterioară în care s-au realizat veniturile de natură profesională, la casa teritorială de pensii şi, după caz, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu sau de reşedinţă a persoanelor asigurate.
Se impozitează tot
Aceste declaraţii, în baza cărora vor fi plătite contribuţiile individuale, au fost publicate pe site-urile Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Aceste declaraţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Anexa nr. 2 a Hotărârii nr. 791/2010, constituie titluri de creanţă şi devin titluri executorii la data la care creanţele bugetare sunt scadente conform legii.
Totodată, persoanele care, pe lângă veniturile de natură salarială, realizează şi venituri de natură profesională cu caracter repetitiv – lunar, trimestrial sau semestrial – datorează contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri de natură profesională.
Acest lucru nu se aplică şi în cazul celor care, pe lângă veniturile de natură salarială, realizează şi venituri de natură profesională în mod ocazional.