Controversă cu o falsă verişoară a lui Traian Băsescu la „Zece pentru România”

Incident neplăcut la decernarea premiilor Galei „Zece pentru România”. O femeie, care s-a recomandat drept verişoara lui Traian Băsescu, a ridicat în numele preşedintelui premiul decernat acestuia. Într-o intervenţie telefonică, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat că preşedintele nu a desemnat pe nimeni să ridice trofeul. După încheierea evenimentului, trofeul a fost recuperat. Preşedintele Traian […]

De cotidianul.ro - Autor
Controversă cu o falsă verişoară a lui Traian Băsescu la „Zece pentru România”

Incident neplăcut la decernarea premiilor Galei „Zece pentru România”. O femeie, care s-a recomandat drept verişoara lui Traian Băsescu, a ridicat în numele preşedintelui premiul decernat acestuia. Într-o intervenţie telefonică, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat că preşedintele nu a desemnat pe nimeni să ridice trofeul. După încheierea evenimentului, trofeul a fost recuperat. Preşedintele Traian […]

Incident neplăcut la decernarea premiilor Galei „Zece pentru România”. O femeie, care s-a recomandat drept verişoara lui Traian Băsescu, a ridicat în numele preşedintelui premiul decernat acestuia. Într-o intervenţie telefonică, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat că preşedintele nu a desemnat pe nimeni să ridice trofeul. După încheierea evenimentului, trofeul a fost recuperat.

Preşedintele Traian Băsescu s-a numărat printre premiaţii Galei „Zece pentru România”. Iniţial, cei doi prezentatori, Mihai Tatulici şi Melania Medeleanu, au spus că premiul se acordă în lipsă. Imediat după aceea, din sală s-a ridicat o femeie, a urcat pe scenă pentru a ridica premiul decernat şefului statului. Femeia a spus că se numeşte Daniela Alexandra Zamfirescu, că este verişoara preşedintelui Traian Băsescu şi a venit să ridice trofeul.

„Sunt onorată să ridic acest premiu decernat verişorului meu Traian Băsescu, preşedintele României. În numele lui vă mulţumesc enorm. Mă numesc Daniela Alexandra Zanfirescu şi eu cred că multă lume din această sală mă cunoaşte”, a declarat Daniela Alexandru Zamfirescu.

În cadrul emisiunii „Ultima oră” de la Realitatea TV, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, a intervenit şi a declarat că „Preşedintele nu a desemnat pe nimeni să ridice premiul”.

„Preşedintele nu a mai fost din primul an la Zece pentru Romania şi nu pentru că este o relaţie tensionată între preşedinte şi presă. Şi nici nu a trimis pe nimeni în numele lui. Femeia este o impostoare. Este adevărat că acest incident poate afecta imaginea, dar făcând precizările nu cred că mai este niciun fel de problemă”, a spus Lăzăroiu la Realitatea TV.

Mai mult, Lăzăroiu a spus că din punctul său de vedere ar putea fi vorba de o farsă pusă la cale organizatorii Galei „Zece pentru România” cu scopul de a creşte rating-ului televiziunii.

Acuzaţia consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a fost imediat negată de realizatorul Mihai Tatulici. El a declarat la Realitatea TV ca personal l-a informat pe purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei despre acordarea premiului Galei Zece pentru România şefului statului, dar că nu a primit niciun răspuns din partea Preşedinţiei în privinţa participării sau nu a lui Traian Băsescu la gală şi nici dacă intenţionează să delege pe altcineva pentru a ridica premiul.

„Nu am primit niciun răspuns din partea prezidenţială. Noi ne-am făcut treaba. Nimeni nu ştia dacă este sau nu verişoară. Eu pe scenă nu pot să fac poliţie. M-am trezit cu doamna asta pe scenă, a luat trofeul, după care a fost recuperat trofeul”, a declarat Mihai Tatulici.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.