Forțele aeriene irakiene au lovit convoiul în care se afla liderul Statului Islamic (SI), Abu Bakr al-Bagdadi. Atacul a avut loc în apropierea graniței cu Siria, în provincia Anbar, transmite armata irakiană într-un comunicat citat de Reuters.
“Forțele aeriene irakiene au bombardat convoiul teroristului Abu Bakr ak-Baghdadi, în timpul ce se îndrepta spre Karabla pentru a se întâlni cu comandanții SI”, se arată în comunicatul armatei irakiene.
De asemenea, a fost bombardat și locul întâlnirii liderilor, mulți dintre aceștia fiind omorâți sau răniți, se mai arată în comunica.
„Locul întâlnirii a fost de asemenea bombardat şi mulţi dintre liderii grupării au fost ucişi sau răniţi. Soarta asasinului al-Baghdadi este necunoscută, acesta fiind luat de un vehicul. Starea sănătăţii sale este încă neclară”, a precizat armata.