Între cei 28 de copii înjunghiaţi la şcoala din Taixing, un oraş din provincia Juangsu, mai mulţi erau grav răniţi. Trei adulţi, doi educatori şi un paznic, au fost, de asemenea.
Potrivit agenţiei oficiale, "cinci copii erau într-o stare critică, după atacul comis de bărbatul în vârstă de 47 de ani". Presupusul agresor a fost arestat.
"Răniţii primesc îngrijiri la spital şi până în prezent nu a fost anunţat niciun deces", potrivit unui official chinez.
Pe Internet însă, circulă informaţii, postate de martori, potrivit cărora unele dintre victime erau deja moarte.
Atacul vine la o zi după ce un profesor, aflat în concediu medical din 2006, din cauza unor probleme mentale, a rănit 16 copii şi un coleg de-al său într-o şcoală primară din Leizhou, în provincia meridională Guangdong, potrivit instituţiilor media oficiale..
Chen Kanbing, în vârstă de 33 de ani, a comis, de asemenea, atacul cu un cuţit, după care a sărit de la o fereastră a şcolii, aparent pentru a se sinucide, potrivit publicaţiei China Daily.
El a fost arestat, precizează acest cotidian de limbă engleză.