Începând cu 15 noiembrie a.c., foştii deţinuţi politic, foştii deportaţi, în general foştii persecutaţi ai regimului comunist nu mai pot cere despăgubiri în justiţie pentru ceea ce au suferit în regimul comunist. Prin manevre abile, guvernul Boc a reuşit să infirme drepturi câştigate în timpul guvernării… Boc. Deşi se ştia despre pierderea drepturilor foştilor persecutaţi politic, nici unul dintre personajele care au confiscat tema condamnării comunismului şi se laudă cu ea nu a avut vreo reacţie.
Nici o reacţie dinspre cei care „condamnă” comunismul
Pe 15 noiembrie, în Monitorul Oficial nr. 761 s-au publicat Deciziile 1.358 şi 1.360 ale Curţii Constituţionale date în 21 octombrie a.c., care au stabilit că un articol (de fapt cel esenţial) din Legea 221/2009 privind condamnările politice şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este neconstituţional. Articolul respectiv dădea dreptul foştilor persecutaţi politic din perioada regimului comunist să solicite prin intermediul justiţiei despăgubiri pentru suferinţele îndurate. Practic, prin decizia sus-amintită foarte puţinii (supravieţuitori) foşti persecutaţi politic şi rudele lor de gradul I nu mai au dreptul să solicite despăgubiri. O lovitură dată celor care cu adevărat s-au opus regimului comunist dată exact în perioada în care o parte a clasei politice (Traian Băsescu, Emil Boc, Roberta Anastase şi ceilalţi lideri PDL) precum şi susţinători ai acesteia se bat în piept cu cărămida condamnării comunismului.
Nu am remarcat nici un comunicat de presă sau alt tip de reacţie din partea IICCMER-ului condus de troika Tismăneanu-Neamţu-Stanomir; nu am remarcat nici o ieşire violentă în public a lui Sorin Ilieşiu (un alt mare combatant pe „frontul” condamnării comunismului; nici o reacţie din partea lui Doru Mărieş şi ai săi membri din Asociaţia 21 Decembrie; tăcere totală din partea intelectualilor autointitulaţi de dreapta – şi ei mari „judecători” ai fostului regim – de tipul lui Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Andrei Cornea ş.a. ONG-urile care se înghesuie prin diferite coaliţii mai mult sau mai puţin curate au păstrat de asemenea tăcerea. Şi, ultimul pe listă, cel care şi-a făcut un titlu de glorie din condamnarea comunismului, Traian Băsescu, s-a complăcut de asemenea într-o tăcere totală. Evident, majoritatea celor mai sus enumeraţi continuă, în felul lor, lupta cu comunismul, mai precis cu fantoma postumă a lui Adrian Păunescu.
Manevrele guvernului Boc
Cum s-a ajuns la eliminarea dreptului foştilor persecutaţi politic de a cere despăgubiri ţine de romanele rocamboleşti. Legea 221/2009 are o istorie interesantă. A fost iniţiată în 2006 de ministrul de atunci al Justiţiei, Monica Macovei. Din motive necunoscute, Macovei nu a adus proiectul pe masa guvernului. El a fost găsit într-un fişet în minister în 2007 de către ministrul Tudor Chiuariu, care l-a introdus în procedurile legislative. A fost adoptat cu largă majoritate de Senat pe 12 mai 2008, iar exact un an mai târziu, cu 212 voturi „pentru”, 2 „contra” şi 4 abţineri, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, iar pe 30 iunie 2009 noua lege a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu. Începând cu 2 iunie 2009, data publicării în Monitorul Oficial, foştii persecutaţi politic au primit deci dreptul să se adresesze justiţiei pentru a cere despăgubiri.
Fericirea – dacă se poate spune aşa – a foştilor persecutaţi politici nu a durat însă prea mult. În luna martie 2010, statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, atacă în circa 800 de procese aflate pe rolul tribunalului Constanţa dreptul la despăgubiri, prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a art.5 din lege, adică exact articolul pilot al legii. Pe 30 iunie 2010, adică exact la un an de la promulgarea Legii 221, guvernul Boc, deşi ştia că legea este atacată la Curtea Constituţională, mai emite şi OUG nr.62 prin care se modifică Legea 221/2009 şi se limita dreptul instanţelor de a acorda despăgubiri mai mari de 10.000 de euro pentru foştii persecutaţi politic. (Merită menţionat faptul că, semnând această ordonanţă de urgenţă, premierul Emil Boc a dat încă o dată dovada că este un jurist submediocru, pentru simplul fapt că impunea instanţelor de judecată care trebuiau să decidă un nivel de despăgubire un plafon pentru aceste despăgubiri. În termeni constituţionali – lucru observat doar de doi judecători în opinii concurente – acest lucru se cheamă încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, principiu la care Emil Boc este de mult coregent – n.a.). Se poate astfel spune că drepturile foştilor persecutaţi politic au fost atacate cu foc încrucişat de guvernul Boc, deşi Legea 221/2009 a fost votată în proporţie de 100% de parlamentarii din arcul guvernamental (şi de Opoziţie – n.a.). Practic, guvernul PDL – UDMR a declarat război unei legi votate de PD- – UDMR.
Manevre prin presă – cazul generalului Eremia
Cum OUG 62/2010 a fost atacată la Curtea Constituţională de către Avocatul Poporului, şi cum existau temeri privind judecarea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate de stat împotriva Legii 221/2009, s-a încercat sensibilizarea judecătorilor CCR prin intermediul unei anumite părţi a presei. Într-o primă instanţă se publică în presă faptul că fostul lider PNŢCD Ion Diaconescu a obţinut prin intermediul justiţiei 500.000 de euro drept despăgubiri şi mai este prezentat şi cazul unui fost deţinut politic din Arad care a primit cu 100.000 de euro mai mult. Pe diverse forumuri încep „dezbateri” dacă aceste despăgubiri nu sunt prea mari.
Cum „dezbaterile” nu au nici un ecou, se mai aruncă pe piaţă un caz: cel al generalui Eremia, văduva acestuia obţinând în justiţie despăgubiri în valoare de 6 milioane lei (la instanţa de fond, statul făcând imediat apel). Timp de trei zile, Eremia este „bombardat” într-un mediu de informare nefiind scos din „torţionar” şi „comunist”, iar văduva lui, din „impostoare”. Atacurile au produs stupoare în rândul veteranilor de război, în mediile militare în rezervă şi retragere şi în rândul foştilor deţinuţi politic. Aceasta pentru simplul motiv că Eremia nu avea cum să fie asociat cu termenul de torţionar. Fost combatant pe frontul din răsărit, Eremia a fost preluat de regimul comunist, dar a fost şi printre primii care i s-au opus. El a deţinut funcţii înalte în armată, pe linie culturală, sportivă (s-a numărat printre fondatorii actualei echipe Steaua, CSCA la vremea respectivă – n.a.) şi a fost ministru adjunct pentru construcţii şi cazarea trupelor. Lui Eremia i se pot reproşa eventual două editoriale în „Glasul Armatei” , dar aceastea au avut un ton sub cel al unui A.Toma sau Silviu Brucan din „Scânteia” anilor 46-48. „Torţionarul” Eremia a fost primul care a „fluierat” în Marea Adunare Naţională, unde, în calitate de deputat, a propus menţinerea gospodăriei ţărăneşti şi a criticat marea cooperativizare. De aici până la excluderea din PCR (1955) şi condamnarea la 25 de ani de temniţă (1957) nu a fost decât un pas. Un pas „favorizat” şi de interceptarea de către Securitate a manuscrisului romanului „Guliver în ţara minciunilor” – publicarea acestuia în 1992 a condus (inclusiv „Cotidianul” a avut în trecut relatări pe această temă) la numirea acestuia „Soljeniţîn al României”.
Nimeni nu şi-a dat seama de ce s-a pedalat în presă pe sumele mari obţinute la instanţele de fond de Diaconescu, Eremia şi de fostul deţinut poilitic din Arad. Totul s-a lămurit însă după ce au apărut motivaţiile la două decizii ale Curţii Constituţionale, legate de Legea 221/2009. În sesizările de neconstituţionalitate ale Ministerului de Finanţe se făceau referiri la sumele foarte mari acordate drept despăgubiri de către unele instanţe. Şi, în opinia contestatarilor, se considera că statul face un efort financiar foarte mare cu respectivele despăgubiri.
Decizii cinice la Curtea Constituţională
Într-un interval de numai 24 de ore, foştii persecutaţi politic au parcurs drumul de la extaz la agonie. Pe 20 octombrie a.c., Curtea Constituţională decide că OUG 62/2010 este neconstituţională. Informaţia i-a bucurat pe beneficiarii Legii 221/2009, deoarece dispărea intenţia guvernului Boc de a plafona despăgubirile. Bucuria a fost însă extrem de scurtă. Pe 21 octombrie, aceiaşi judecători ai Curţii Constituţionale au decis că art.5, alin1, litera a din Legea 221/2009 – Art. 5. – (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu character politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare – este neconstituţional.
Practic, prin eliminarea acestui articol, Legea 221/2009 este golită în proporţie de 99% de conţinut. De menţionat că atacul de neconstituţionalitate a vizat cinci „capete de acuzare”, Curtea le-a infirmat, dar a găsit, de la sine putere, alte elemente de neconstituţionalitate. (Discutabile din punct de vedere juridic – n.a.).
Ce drepturi au foştii deţinuţi politic
Ţinând cont de faptul că Legea 221/2009 practic nu mai există, singurele drepturi de care mai beneficează foştii persecutaţi politic sunt cele acordate prin Decretul-Lege 118/1990. Astfel, pentru cei care au avut de suferit în urma represiunii comuniste – din informaţiile noastre numărul celor aflaţi în viaţă nu depăşeşte 50-55.000 –, rămâne valabilă indemnizaţia lunară de 200 lei/an închisoare, cu reducerile de rigoare din 2010. Pentru soţii supravieţuitori – cca 60-70.000 -, indemnizaţia este fixă, 200 lei pe lună, indiferent de câţi ani de închisoare a făcut soţul decedat. (În situaţia în care Legea 221/2009 nu ar fi căzut la Curtea Constituţională, atunci, din cuantumul despăgubirilor pe care le stabilea, de la caz la caz justiţia, se scădea toată suma obţinută din 1990 sub formă de indemnizaţie – n.a.).
Rugat să comenteze noua situaţie, preşedintele AFDPR (Asociaţia foştilor deţinuţi politic din România), Octav Bjoza, ne-a declarat doar atât: „Nu pot să cred că s-a ajuns până aici”. Întrebat la cât se ridică indemnizaţia pe care o primeşte în baza Decretului-Lege 118/1990, Bjoza a precizat: „Veniturile mele. Adică indemnizaţia, cumulată cu pensia legală, este cu mult sub pensia pe care o primeşte gardianul care mă supraveghea în închisoare”.
