Comisarul european Corina Crețu „salută”, într-o postare pe Facebook, decizia președintelui Klaus Iohannis de a-l desemna pe Sorin Grindeanu în funcția de premier, asigurând că noul Guvern va avea în ea un „aliat de nădejde”.
„Salut decizia președintelui Klaus Iohannis de a-l desemna pe Sorin Grindeanu în funcția de prim-ministru al României. Îl felicit pe domnul Grindeanu și îi doresc mult succes în noul mandat! Sper ca noul guvern să fie format rapid, iar cooperarea cu Comisia Europeană să fie cât mai puternică. Viitorul guvern va avea în mine un aliat de nădejde, așa cum s-a întâmplat de altfel cu fiecare guvern de până acum, din toate statele membre”, a scris Corina Crețu, pe pagina sa de socializare.