Hacker, nehacker, dar Colin Powell nu a putut nega autenticitatea mailurilor fără echivoc amoroase, clamoroase, fierbinţi, ale Corinei Creţu, omul de maximă încredere al lui Ion Iliescu încă de la începutul anilor ’90, actualmente europarlamentar din partea PSD şi vicepreşedinte al grupului Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor în PE. Bătrânul general american (76 de ani), andrisantul declaraţiilor focoase ale noii Coane Joiţica, este cel care a comandat operaţiunile militare din Golf (în primul război cu Irakul) şi a fost secretar de stat al guvernului american, unul dintre cele mai importante posturi din cadrul acestuia.
Înainte de a comenta această legătură, poate e cazul să vorbim despre doamna, de-acum, Corina Creţu, pupila lui Ion Ilici Iliescu, omul ce are pe conştiinţă, cel puţin în viziunea unei mari părţi a opiniei publice româneşti, majoritatea morţilor revoluţiei din decembrie 1989. Să o adăugăm şi pe a cuplului dictatorial. De cei doi s-a descotorosit în urma unei mascarade de proces de care i-ar fi fost ruşine chiar şi lui Stalin, ce nu cunoştea chiar deloc acest fantasmagoric sentiment. „Tavarişci” Ion Ilici a fost – şi mai e – suspectat, pe bună dreptate, de apartenenţă la KGB, graţie studiilor universitare la Moscova în anii cei mai negri ai stalinismului, când a fost şi conducătorul politic al studenţilor români din ţara sovietelor. S-a întors acasă însoţit de nevasta sovietică obligatorie şi a făcut, desigur, carieră politică pe plaiurile dâmboviţene, remarcându-se în special cu ocazia repercusiunilor dure împotriva studenţilor ce s-au solidarizat cu revoluţia antisovietică din Ungaria anului 1956, pe care le-a condus cu mână de fier. După dispariţia lui Gheorghiu-Dej, a fost mereu în graţiile lui Ceauşescu, până la istorica sa vizită din 1971 în China şi Coreea comunistă a confratelui său în ale dictaturii, Kim Ir-sen. Principalele taine ale ei le-a desluşit chiar cu acest prilej. Tot în această vizită, când Lenuţa a remarcat în public, de faţă cu el în avion, că nu se poate avea încredere în cei cu studii la Moscova, Ilici şi-a dat în petec, replicând că nici cei cu studii la Oxford nu ar fi mai breji, lovind-o astfel drept în inimioară pe mămica lui Valentin, după cum îşi aminteşte Ştefan Andrei, membru şi el al delegaţiei române de partid şi de stat. O altă gafă comisă la Beijing: Iliescu a fost singurul din delegaţia română ce şi-a permis să-l dubleze pe Ceauşescu la sosirea pe aeroport făcându-le şi el cu mâna celor care-i aclamau, în binecunoscutul stil chinezesc, pe înalţii oaspeţi de la gurile Dunării. Nici urmă de disidenţă deci, aşa cum pretindea marginalizatul, doar infatuare şi insolenţă, ceea ce nu putea să înghită, indiferent din partea cui, tocmai un om ca şeful său de atunci, care îl mai şi mirosise ca jucând în tabăra lui Brejnev.
Meritele de când cu emanarea sa, precum o bulă de gaz, de către revoluţie, sunt în general cunoscute, la fel cu acelea din timpul mineriadelor, primele fiind dedicate în mod expres partidelor istorice, iar ultima, consacrată în întregime lui Petre Roman, ce-i călcase vitejeşte pe urme în materie de insolenţă, cel puţin din punctul său de vedere.
Nu acelaşi lucru l-a făcut şi tânăra pe atunci Corina. A fost tot timpul în graţiile bătrânului, deja, bolşevic. Nu prea ştie nimeni ce merite o fi avut frumoasa blondă în afară de aspectul ei, cu adevărat epatant. Dacă nu cumva tot o poveste de amor, neştiută de nimeni. Asta în cazul că „bătrânul edec comunist”, cum l-a alintat cineva, mai apleca urechea la asemenea jocuri neortodoxe. Între anii 1992 şi 1996 a fost consilier prezidenţial şi purtător de cuvânt al lui Ion Iliescu. Aproape doi ani de zile, vicepreşedinte al PSD (2005-2006), apoi membru în fel de fel de comitete şi comiţii, inclusiv al delegaţiei palamentare pentru relaţiile cu Statele Unite. Şi tocmai acum, când se fac fel de fel de speculaţii în legătură cu defecţiunea lui Pacepa ca fiind o manevră a KGB-ului, se cam sparie gândul la apariţia acestui scandal amoros tocmai din partea unei slujbaşe a lui Ion Iliescu, îndrăgostită peste poate de un mare comandant militar american şi, pentru o vreme, diriguitor al politicii externe a celei mai mari puteri pe plan mondial.
Un nas cât de cât fin şi exersat în ale politichiei nu poate să rămână rectiliniu sau vertical, când consiliera şi purtătoarea de cuvânt a unui şef de stat fost comunist, cu puternice suspiciuni de apartenenţă la serviciile secrete ruseşti, încropeşte (sau măcar încearcă) o relaţie sentimentală cu, aş zice, numărul 2 al Statelor Unite. În această lumină, declaraţii precum „Dragostea vieţii mele”, „Te-am iubit prea mult, prea mulţi ani. TU ai fost cea mai mare iubire a vieţii mele…”, „Nu am crezut că la (vârsta de) 43 (de ani) pot să plâng atât de mult pentru un bărbat, ca o adolescentă”, „Nu spune nimeni să mergem în pat. Vreau doar să te văd, nimic altceva” sună destul de ciudat din partea acestui expeditor, însoţite şi de poze provocatoare ale femeii în costum de baie, adresate unui om cu o asemenea statură politică.
Indiferent de negarea de către „victimă” a oricărei relaţii „nepotrivite” între el şi frumoasa româncă, scandalul internaţional este imens, iar hackerul cu pricina nu s-a sfiit să-l declare trădător pe generalul american. El se adaugă scandalurilor precedente în care politica externă (şi internă, de altfel) a „jandarmului” lumii, pe care am simţit-o chiar noi românii pe propria piele cu ocazia referendumului de acum un an şi o vom simţi în continuare, împreună cu toţi locuitorii planetei, iese de tot şifonată.
