Nou record nedorit în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 698 de noi cazuri de COVID-19, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit GCS, până sâmbătă, în România au fost confirmate 32.079 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.613 au fost externate, dintre care 21.414 de pacienți vindecați și 1.793 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare și 406 pacienți externați la cerere cu test pozitiv.
La ATI, în acest moment, sunt internați 239 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 838.953 de teste și au fost testate 493.858 de persoane.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.104 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. De la începutul epidemiei și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate au murit, iar 157 au fost declarați vindecați.
@QED=@lili=securist=semidoct