Coronavirusul înscrie în poarta lui Real Madrid

Fotbalistul Eden Hazard a fost testat pozitiv cu COVID-19. Nu e singurul afectat din lotul lui Zidane, Real Madrid anunţând că şi Casemiro s-a îmbolnăvit de coronavirus.

„Real Madrid anunţă că jucătorii Casemiro şi Hazard au avut rezultat pozitiv la ultimele teste de COVID-19 efectuate. Toţi ceilalţi jucători, stafful tehnic şi angajaţii clubului au avut rezultate negative”, a transmis Real Madrid într-un comunicat oficial.

Cei doi au fost carantinaţi şi se simt bine. Hazard şi Casemiro vor rata meciul Realului cu Valencia de duminică şi nici nu vor putea face deplasarea cu echipele naţionale ale ţărilor lor.

Real Madrid poate să treacă pe primul loc în La Liga dacă o învinge pe Valencia, iar Real Sociedad nu câştigă cu Granada.

Și clubul Internazionale Milano a anunţat, sâmbătă, că portarul Daniele Padelli a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Padelli este asimptomatic.

Potrivit Football Italia, tehnicianul Antonio Conte a declarat, într-o conferinţă de presă, că Ionuţ Radu şi Roberto Gagliardini nu s-au antrenat sâmbătă, rezultatele testelor făcute de ei fiind neconcludente. Cei doi sunt în autoizolare, în aşteptarea rezultatelor retestării.

Inter Milano va juca duminică, în deplasare, de la ora 16.00, cu Atalanta, în etapa a şaptea a campionatului Italiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.