Corpul de Control al primului-ministru a verificat patru din cele opt contracte de asociere în participaţiune încheiate de RA-APPS în perioada ianuarie 2012-mai 2016 şi a descoperit că acestea au adus Regiei pagube estimate la 12,1 milioane de lei.
”Suma totală a prejudiciilor care rezultă din constatările echipei de control, care rezultă din încheierea contractelor de asociere în participaţiune de către RA-APPS este de minim 12.137.459 lei, fără a include valoarea lipsei de folosinţă şi profitul nerealizat”, se arată în sinteza raportului Corpului de Control.
Prin cele patru contracte, RA-APPS a pus la dispoziţia unor companii imobile cu terenul aferent, iar firmele respective trebuiau să dea Regiei o parte din profit sau să efectueze lucrări de renovare. În cele patru cazuri, companiile nu şi-au respectat angajamentele, iar Regia fie a încheiat contractele fără respectarea condiţiilor legale, fie nu a întreprins demersurile pentru recuperarea prejudiciilor.
Corpul de Control recomandă, în concluziile raportului, că este necesară efectuarea unei analize a tuturor contractelor de asociere în participaţiune aflate în derulare, încheiate de regie cu alţi operatori economici, elaborarea unei proceduri clare şi transparente de încheiere şi derulare a acestor contracte.
O altă recomandare este ”reevaluarea întregii activităţi a RA-APPS şi analizarea necesităţii menţinerii obiectului de activitate al acesteia, prevăzut la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 60/2005, cu modificările şi completările ulterioare”. În final, se cere ”comunicarea raportului de control organelor abilitate, în funcţie de cele constatate de către echipa de control.”