Corvinul întâlnește în Europa League o echipă la care antrenor e regele cazinourilor

Astăzi, de la ora 20:00, Corvinul Hunedoara, din liga 2, revine în cupele europene după mai bine de 40 de ani de la memorabilele confruntări cu FK Sarajevo, din perioada Mircea Lucescu.

Corvinul, care a câștigat Cupa României, va avea ca adversar la Budapesta, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1, pe ocupanta locului 2 din Ungaria, Pacs, în turul 1 preliminar al Europa League. Hunedorenii au făcut multe achiziții în vară, pentru a putea face față în Europa, dar una dintre acestea, experimentatul portar Florin Iacob, a avut un conflict cu antrenorul Florin Maxim și a reziliat contractul.

Pacs este o echipă care s-a bătut până spre final la titlu cu Ferencvaros, dar în final s-a mulțumit cu locul 2. Antrenorul echipei este un personaj absolut aparte, fost internațional, prezent la ultimul CM al Ungariei, în 1986. Numele său este Gyorgi Bognar dar este cunoscut și sub denumirea de Gyuri Casino sau Regele Cazinourilor.

Povestea datează din anul 2002, când fiind pe banca echipei Sopron și-a însușit din vistieria clubului suma de 10 milioane forinți, aproximativ 25.000 de euro azi) și i-a cheltuit pe toți la casino. Nu a pățit însă nimic și are în continuare aceeași pasiune, dar fără a mai lua banii de la cluburi.

Același personaj a devenit foarte antipatic în urmă cu trei ani, la turneul final al EURO, când fiind analist la meciul Danemarca – Finlanda nu a avut nici o reacție de empatie cu Christian Eriksen în momerntul în care acesta a făcut infarct pe teren.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.