Cod roșu în zonele lovite deja de potop: Ordin de evacuare

Meteorologii au actualizat avertizările de ploi şi intensificări ale vântului. În noaptea de duminică spre luni, judeţul Galaţi se va afla

De B C
Cod roșu în zonele lovite deja de potop: Ordin de evacuare

Meteorologii au actualizat avertizările de ploi şi intensificări ale vântului. În noaptea de duminică spre luni, judeţul Galaţi se va afla

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente valabilă până luni dimineaţa în judeţul Galaţi şi două coduri portocalii ce vizează cea mai mare parte a ţării.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 30 septembrie, ora 00 – 30 septembrie, ora 9:00, pe fondul avertizării Cod roşu, în judeţul Galaţi va ploua torenţial şi abundent. Cantităţile de apă vor fi în timp scurt de 40…50 l/mp, iar în partea de centru şi de vest a judeţului, cu o probabilitate mare, de 80…100 l/mp.

Totodată, în interval 29 septembrie, ora 10:00 – 29 septembrie, ora 20:00, este valabilă avertizarea Cod portocaliu de ploi torenţiale şi abundente în nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei.

Astfel, pe arealele judeţelor Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Ilfov şi Bucureşti, în intervalul menţionat, vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50…70 l/mp şi izolat de peste 80 l/mp.

De asemenea, ANM a emis un Cod portocaliu de ploi torenţiale şi abundente, intensificări ale vântului, valabil în Moldova, Dobrogea, centrul şi estul Munteniei, estul şi sudul Transilvaniei, zona de munte a judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, în intervalul 29 septembrie, ora 20:00 – 30 septembrie, ora 10:00.

În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50…70 l/mp şi local peste 80…100 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.

Meteorologii au emis şi o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, valabilă în intervalul 29 septembrie, ora 10:00 – 29 septembrie, ora 20:00, în cea mai mare parte a ţării. Vremea se va răci accentuat în toată ţara, potrivit meteorologilor.

În intervalul menţionat, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a ţării şi local în regiunile sudice vor fi însoţite de descărcări electrice. Izolat vor fi vijelii şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi local de peste 50 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. În Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h.

De asemenea, Cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului a fost emis şi pentru cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei şi local în Transilvania, valabil în intervalul 29 septembrie, ora 20:00 – 30 septembrie, ora 10:00.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat vor fi averse, iar în intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h.

Totodată, o avertizare Cod Galben de ninsori şi intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1.700 m în Carpaţii Orientali şi Meridionali este valabilă în intervalul 29 septembrie, ora 20:00 – 1 octombrie, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, la altitudini în general de peste 1.700 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.

De asemenea, un Cod Galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului este valabil în perioada 30 septembrie, ora 10 – 1 octombrie, ora 10:00, fiind afectate zone din Moldova, Dobrogea, centrul şi estul Munteniei.

În intervalul menţionat vor fi averse, iar mai ales prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi izolat peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat duminică, în contextul avertizărilor meteorologice şi hidrologice, activarea Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a Centrelor Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI), pentru monitorizarea atentă şi permanentă a situaţiei din teren şi intervenţia rapidă în caz de necesitate.

Potrivit unui comunicat, au fost crescute capacităţile operaţionale la toate inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă aflate sub cod portocaliu.

De asemenea, se verifică permanent amenajările hidrologice şi zonele cu risc din albiile râurilor şi se asigură serviciul de permanenţă la nivelul tuturor autorităţilor administraţiei publice locale.

DSU informează că au fost dislocate echipaje de intervenţie în zonele de risc şi prealertate echipajele aeriene.

„Îndrumăm cetăţenii ca în cazul creşterii debitelor pe râuri sau pârâuri să nu traverseze cursurile de apă şi să se menţină la distanţă de maluri. Locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curăţarea şanţurilor şi a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale. În cazul vântului puternic, să evite trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcţie ce pot fi uşor dislocate”, arată sursa citată.

DSU le recomandă conducătorilor auto să evite deplasările în zonele afectate de inundaţii sau vizate de avertizări meteo şi să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenţionează să plece la drum.

UPDATE Toate persoanele din judeţul Galaţi care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii vor fi evacuate, potrivit deciziei luate duminică în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Măsura a fost luată în contextul în care judeţul Galaţi se va afla, începând cu ora 20,00, sub avertizare hidrologică şi meteorologică de Cod Portocaliu iar de la ora 00,00 şi până luni, ora 9,00, sub avertizare Cod Roşu de ploi şi inundaţii.

„Judeţul Galaţi se va afla, începând cu ora 20,00, sub avertizare hidrologică şi meteorologică de Cod Portocaliu, iar de la ora 00,00 şi până pe data de 30 septembrie, ora 9,00, sub avertizare Cod Roşu de ploi, cât şi de inundaţii. În acest context, prefectul judeţului Galaţi, doamna Andreea-Anamaria Naggar, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) pentru a adopta noi măsuri preventive, menite să protejeze, în primul rând, vieţile cetăţenilor din zonele cu risc ridicat, precum şi bunurile acestora. Astfel, prin hotărârea CJSU, s-a dispus evacuarea preventivă a tuturor persoanelor care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii”, se arată într-un comunicat de presă remis de Prefectura Galaţi.

Încă de sâmbătă, pompierii gălăţeni au mers în teren pentru a discuta cu autorităţile locale, în vederea informării cetăţenilor cu privire la riscurile care pot apărea. În urma acestei acţiuni, au fost identificate toate persoanele vulnerabile, care, în cursul zilei de duminică, vor fi relocate în zone sigure. De asemenea, autorităţile locale au identificat şi spaţii în care pot fi relocate persoanele evacuate.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. marfa : exact cum am prezis probabilistic! (probabilitate=/=situatie exacta ci putem determina la ce sa ne asteptam)

    mi multe rtuste pa balta creata mai mult de cerut de la EU .. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate