Deficitul comercial cu produse alimentare s-a dublat în ultimii cinci ani de zile, ajungând la 4,3 miliarde de euro, în decembrie 2019. Chiar dacă acest deficit este parțial diminuat de excedentul comerțului extern cu cereale (2,2 miliarde de euro), balanța comercială cu produse agroalimentare a devenit o vulnerabilitate, cu posibil potențial sistemic, din cel puțin două motive: (i) existența unei relații strânse între deteriorarea deficitului de cont curent și declanșarea unei crize financiare sau de balanță de plăți și (ii) necesitatea asigurării securității alimentare (aceasta fiind de altfel și una din lecțiile crizei generate de pandemia COVID-19), conform unei analize făcută de un grup de lucru al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială.
Deficitul menționat are o contribuție importantă la evoluția nefavorabilă a balanței comerciale și a contului curent. De altfel, în ultimele evaluări ale Băncii Naționale a României, tensionarea echilibrelor macroeconomice interne, precum și structura și costul
finanțării deficitului de cont curent și a deficitului bugetar, se numără printre principalele riscuri sistemice la adresa stabilității financiare din România.
Deși România deține un avantaj în domeniul agricol, fiind țara cu a șasea cea mai mare suprafață de terenuri agricole din UE și unul din cei mai importanți producători de cereale din UE, are o productivitate foarte scăzută, în bună parte pe seama problemelor structurale care s-au acumulat de decenii. Structura funciară și a producției apropie România de modelul Franței. Cu toate acestea, deși există potențial pentru o diversificare a produselor agricole cu valoare adăugată mare precum în Hexagon
(vinuri, produse horticole sau animaliere), ponderea cerealelor în producția totală este aproximativ dublă comparativ cu Franța (26,1 la sută față de 13,8 la sută).
Productivitatea foarte scăzută în comparație cu media europeană, respectiv 27 la sută (măsurată ca raport între valoarea adăugată brută și numărul de unități anuale de muncă), este explicată, printre altele, de o populație ocupată în agricultură foarte numeroasă, respectiv 1,6 milioane de oameni (18 la sută din întreaga populație europeană ocupată în agricultură provine din România), precum și de un grad de fragmentare al exploatațiilor foarte mare, 33 la sută din numărul total de exploatații la nivel european fiind din România, iar 91,8 la sută dintre acestea au o suprafață mai mică de 5 hectare.
Infrastructura rutieră deficitară în zona rurală împiedică o mai bună și eficientă conectare a lanțului producători-procesatori-consumatori. De asemenea, gradul foarte scăzut de acoperire a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare împiedică dezvoltarea de centre de depozitare sau procesare.
Lipsa cadastrării terenurilor agricole și fragmentarea exploatațiilor afectează în multe zone creșterea productivității prin limitarea investițiilor în infrastructura de irigații și/sau prin gestionarea incorectă sau la limită a tehnologiei agricole. Este o problemă care se răsfrânge direct și asupra capacității de a atrage finanțare – dată fiind imposibilitatea colateralizării împrumuturilor cu
terenurile deținute de fermieri.
Lipsa unei pregătiri profesionale corespunzătoare a capitalului uman din sectorul agroalimentar se reflectă de asemenea în nivelul productivității. Conform Academiei Române, pregătirea profesională a lucrătorilor din agricultură este bazată în proporție de 96,4 la sută pe experiență practică, 3,13 la sută pe pregătire de bază, iar 0,47 la sută pe pregătire agricolă completă. Cadrul legislativ impredictibil contribuie de asemenea la inhibarea investițiilor în domeniu. Ca un rezultat al acestui mix de deficiențe structurale, prețurile cerute de fermele locale continuă să fie mai ridicate decât prețurile din regiune, în special în cazul cărnii de porc, al cartofilor, legumelor și merelor (afectate și de redirecționarea pe piața locală a unei părți din cantitatea de mere poloneze adresată inițial exportului către Rusia înaintea embargoului impus de Moscova).
Surplusul comercial al României pentru produsele agroalimentare provine în special dintr-o categorie de produse cu valoare adăugată mică și unde există numeroase stimulente pentru a asigura exportul unor ponderi importante din producția internă. Stimulentele echivalente lipsesc în cazul bunurilor cu valoare adăugată mare. Spre exemplu, în anul 2019, în cazul cerealelor (care constituie o pondere semnificativă din exporturile agroalimentare ale României – aprox. 50 la sută în anul 2019), cantitatea exportată a reprezentat 47 la sută din producția internă de cereale pentru boabe, care a beneficiat de creșteri substanțiale în ultimii ani (cu excepția anului 2019). România este printre principalii producători de cereale și oleaginoase din UE (25 la sută din producția de porumb a UE, 34 la sută la floarea soarelui, 14 la sută la soia), iar aproximativ 50 la sută din producție a fost exportată (în anul 2019). Soluția este de a prelucra într-o proporție mai mare produsele agricole obținute, pentru ca valoarea adăugată produsă în România să se majoreze, iar deficitul comercial cu produse alimentare să se ajusteze.
Se înregistrează deficite în deschidere pe majoritatea grupelor ce compun industria agroalimentară. În cazul cărnii, legumelor și fructelor, deficitele au crescut de mai mult de 2,5 ori în intervalul 2013-2019. Preparatele pe bază de cereale și băuturile au înregistrat modificări mai reduse, dar totuși semnificative (creșteri de 1,7 ori pentru prima categorie și, respectiv, de 2,2 ori în cazul celei de-a doua). În structură, surplusuri persistente sunt în special în comerțul internațional cu cereale, unde s-a înregistrat o îmbunătățire a balanței de la aproximativ 1,6 miliarde de euro în anul 2013 la 2,2 miliarde de euro în anul 2019, seria înregistrând fluctuații în funcție de condițiile meteorologice. În cazul comerțului cu animale vii, s-a consemnat de asemenea un surplus, dar valorile sunt considerabil mai reduse (150 milioane de euro în anul 2013 crescând până la 253 milioane de euro în anul 2019). Un alt exemplu sugestiv, dar cu impact mai mic asupra balanței comerciale, îl reprezintă existența concomitentă a surplusului comercial pentru ciuperci (împreună cu alte produse asociate) și mazăre, și a unui deficit pentru conserve de legume (exclusiv tomate) și ciuperci (împreună cu alte produse asociate) conservate altcumva decât în oțet. În acest context, România exportă preponderent materii prime și produse cu valoare adăugată mică și importă produse cu valoare adăugată mare relativ la ceea ce se întâmplă în țările din regiune.
Firmele care exportă produse agroalimentare au o importanță relativ scăzută în economie. Companiile care realizează exporturi de bunuri agricole, respectiv companiile care realizează exporturi de bunuri din industria alimentară sunt reduse ca număr (aproximativ 1000 de firme în ambele categorii) și nu au o importanță ridicată în economie prin prisma numărului de salariați și a contribuției la valoarea adăugată brută (VAB) generată la nivelul sectorului companiilor nefinanciare. Astfel, firmele care exportă bunuri agricole angajează peste 133.000 de salariați (3 la sută) și generează 4 la sută din VAB, iar în cazul firmelor care exportă produse din industria alimentară, numărul de angajați este de circa 183.000 (4,5 la sută), iar contribuția la VAB de 5,3 la sută.
Cele mai multe firme implicate atât în exportul de bunuri alimentare, cât și agricole sunt cu capital privat majoritar autohton (aproximativ două treimi, în cazul ambelor categorii de firme; aproape restul de o treime reprezintă firme cu capital privat străin). Cu toate acestea, aportul la valoarea adăugată brută de la firmele cu capital privat străin este superior (acestea au și un număr mai mare de angajați), iar în cazul firmelor care exportă produse agricole, firmele de stat, deși în număr redus, contribuie la VAB într-o măsură importantă.
Din perspectiva poziției financiare a firmelor care exportă produse agroalimentare, indicatorii arată că au o sănătate financiară satisfăcătoare. Nivelul de profitabilitate al acestor companii este relativ ridicat, gradul de îndatorare este adecvat, iar indicatorii de lichiditate denotă o capacitate mulțumitoare de a face față unor presiuni privind lichiditatea. Structura pasivului acestor firme arată de asemenea că acestea sunt bine capitalizate, ponderea capitalurilor în total pasiv fiind superioară mediei la nivelul sectorului de companii financiare. Principala sursă de finanțare pentru aceste firme o reprezintă datoriile comerciale (18 la sută, respectiv 23 la sută din total pasiv), iar creditele interne de la bănci și IFN sunt în proporție de 11 la sută în ambele cazuri (la decembrie 2018).
În portofoliul bancar, creditele acordate acestor companii sunt în procent redus, însă calitatea este superioară mediei la nivelul portofoliului de companii nefinanciare. Astfel, din portofoliul de clienți corporativi ai băncilor, 8,5 la sută reprezintă credite acordate firmelor care exportă bunuri agricole, iar 7,76 la sută reprezintă împrumuturi acordate firmelor care exportă bunuri din industria alimentară. Calitatea creditelor este bună, rata de neperformanță fiind relativ scăzută în ambele cazuri, de aproximativ 4 la sută (față de 7 la sută la nivelul sectorului de companii nefinanciare). Companiile care exportă bunuri agroalimentare, de regulă nu sunt și producătoare. Dintre firmele care exportă produse agricole, doar 28 realizează activități agricole, după codul CAEN al firmei, iar în cazul firmelor care exportă produse din industria alimentară, un procent de 37 la sută sunt înregistrate ca având activități din industria alimentară.
Desigur, dar exprocurorul/sindicalist/apoi mare PM,fost moț, s-a dedat la mierea limuzinei si a sppului în deplasări, de ce să mai vadă grebla de la care a plecat?Norocul său că l-a mângâiat cineva pe creștet în/89 ,s-a hipertrofiat și a făcut nimic vopsit în galben, asta în cel mai bun caz.