Foarte exigentă cu erorile de presă, Administraţia Prezidenţială a comis, miercuri, propria-i eroare. Interesantă. Pe care a reparat-o după ce presa a semnalat-o. Titratul serviciu de presă al Cotrocenilor, condus cu măiestrie de consilierul de stat şi purtător de cuvânt Valeriu Turcan, a scris negru pe alb că preşedintele Federaţiei Ruse este “Vladimir Medvedev”. Cu care Traian Băsescu urma să aibă o întrevedere la Praga cu ocazia semnării noului Tratat Start.
Sigur se vorbşte de mult, şi probabil s-a aflat şi la Cotroceni, că de fapt tot Vladimir Putin ar conduce Rusia, chiar dacă preşedinte este Dimitri Medvedev. Anecdote internaţionale.
"Preşedintele României, Traian Băsescu, va lua parte joi, 8 aprilie, la Praga, la invitaţia preşedintelui SUA, Barack Obama, la consultări cu privire la modalităţile de promovare a păcii şi securităţii în Europa şi în vecinătatea acesteia", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis Mediafax.
Potrivit sursei citate, dineul de lucru la care va participa şeful statului român are loc în marja semnării de către preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele Federaţiei Ruse, "Vladimir Medvedev", a tratatului privind reducerea arsenalului strategic – noul acord-start.
Numele real al preşedintelui Federaţiei Ruse este Dmitri Anatolevici Medvedev.
În trecut, Traian Băsescu a stârnit zâmbete subţiri când, înaintea plecării în Israel, a spus că se va întâlni cu “domnul Ţipi Livni” când, de fapt, fostul vice-prim-ministru este o doamnă.
Aceeaşi reacţie a stârnit-o şi referirea şefului statului român la “Palestina”, stat care nu există din punctul de vedere al normelor ONU.
Apoi a venit enunţarea de către preşedintele României a numelui oraşului german în care urma să se desfăşoare un summit internaţional: “Chil” în transcriere fonetică. De fapt, numele orăşelului de graniţă cu Strasbourgul e Kehl.
La plecarea în Republica Moldova, tot Traian Băsescu a spus că va merge să viziteze localitatea Kabul. Kabulul e la mii de kilometri distanţă şi, prin urmare, într-o altă ţară.
Oraşul moldovean în care a ajuns în cele din urmă Băsescu era Cahul. Dar abia în Republica Moldova a aflat.
C-aşa-i la Cotroceni.