Andrew Popper, Şef al Casei Regale

„Credem că legea privind Casa Regală va fi adoptată”

Andrew Popper, Şef al Casei Regale, susţine că legea privind Casa Regală trebuie adoptată de Parlament, menţionând că Familia Regală are discuţii cu Guvernul privind găsirea unei soluţii intermediare privind Palatul Elisabeta. Popper a precizat că au fost discuţii şi cu partidele politice.

„Noi speram că problema se va rezolva pe termen lung prin adoptarea acestei legislaţi şi avem toate motielev să credem că va fi adoptată de Parlament. Legea va da posibilitatea ca Familia Regală să rămână în această locuinţă, imensa majoritate a suprafeţei acestei clăridi fiind folosită pentru evenimente publice. E foarte puţin probabil ca legislaţia să fie adoptată până pe 5 februarie. Suntem în discuţii cu Guvernul ca să găsim o soluţie intermediară, în ultimele zile am găsit foarte multă bunăvoinţă din partea Guvernului”, a declarat, la Antena 3, Andrew Popper, şef al Casei Regale.

Popper a precizat că Familia Regală este preocupată de situaţia Palatului Elisabeta. „Nu este preocupată că nu are unde să locuiască, că nu se pune problema că nu au unde să doarmă noapte, ci că acest spaţiu este folosit în interesul public, este o imensă fabrică de evenimente aici. Sunt preocupaţi pentru valoarea istorică a acestui imobil care ar trebui păstrat ca un memorial”, a mai spus acesta.

Referitor la eliberarea Palatului Elisabeta până pe 5 februarie, Şeful Casei Regale a precizat că Familia Regală respectă legea.

„Legea dă şi posibilitatea unei prelungiri de a sta la Palatul Elisabeta şi, din discuţii, această prelungire va avea loc. Teoretic, probabil că va fi în schimbul unei sume de bani. Sunt discuţii în curs foarte promiţătoare, este bunăvoinţă din partea Guvernului şi RA-APPS, sunt încrezător că vom ajunge la o soluţie. Această soluţie e intermediară, de termen scurt, nu una satisfăcătoare pentru un termen mai lung, deci legea trebuie aprobată pentru desfăşurarea acestor evenimente la Palat, pentru imaginea României”, a spus Popper.

„Legea nu a apărut ieri, a fost elaborată de Guvernul domnului Cioloş în consultaţie cu Palatul Cotroceni, e vorba de o iniţiativă de acum doi ani. Am fost asiguraţi de partidele politice importante din România că vor continua să sprijine această lege şi avem speranţă şi încredere că această lege va fi aprobată într-un termen rezonabil”, a completat Şeful Casei Regale.

De asemenea, acesta a precizat că dacă Familia Regală va fi nevoită să plătească o chirie, suma ar fi plătită din fondurile personale, fiind vorba şi de susţinerea evenimentelor găzduite de Palat.

„Motivul pentru care se doreşte ca acest palat să rămână în folosinţa Casei Regale este în primul rând pentru activităţile publice care se desfăşoară aici. (..) Au fost zeci de evenimente la care au participat instituţii de stat, membri ai societăţii civile, foarte mulţi oaspeţi din afara României, au vizitat aici capete încoronate, membri ai altor familii regale, şefi de stat”, susţine Popper.

Reprezentantul Casei Regale susţine că Regele Mihai nu a revendicat această proprietate, întrucât nu i-a aparţinut personal, fiind construită de regele Carol al II-lea pentru principesa Elisabeta.

În ceea ce priveşte castelele Peleş şi Pelişor, Popper a precizat că au fost date Ministerului Culturii într-o chirie modică, însă instituţia nu le-a întreţinut.

„Ministerul Culturii şi-a luat obligaţia să facă anumite reparaţii să să menţină în anumite condiţii şi aceste obligaţii nu au fost îndeplinite”, a explicat reprezentantul Casei Regale.

Acesta a precizat că la expirarea contractului, Familia Regală a solicitat majorarea chiriei, banii urmând să fie folosiţi pentru întreţinere, însă Ministerul Culturii a spus că nu are bani.

„Ei continuă să stea acolo prin generozitatea noastră. Stau acolo fără contract”.

Printre altele, legea privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României prevede recunoaşterea personalităţii juridice pentru Casa Regală a României şi atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României. „Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului”, potrivit textului normativ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

19 Comentarii

    • Va fi adoptata Cata , va fi adoptata …CA ESTE proiectul lui Tariceanu si Dragnea …ai uitat …asta este respectul lor pt.noi !

  1. Interesant „Şef al Casei Regale”!Daca ii cititi CV-ul, incepeti sa plangeti din senin!

  2. „Andrew Popper, Şef al Casei Regale” !!! Atentie, al asa-zisei „Case regale” a ROMANIEI ! Roman neaoş, pentru o „casa regala” de import, devenita una dintre capusele bugetului de stat ! Pentru ca este „de noaptea mintii” ca intr-o REPUBLICA sa fie recunoscuta si o „casa regala”, a carei „functionare” (adica tot felul de zaiafeturi mai mult sau mai putin simandicoase) sa fie platite de poporul roman ! NATIONALIZATI, NATIONALIZATI TOTUL !

  3. personalitatea juridică se acordă la tribunal tovarăsul sef al casei regale

  4. Deci, guvernul Ciolos cu tehnokakatii, au complotat sa finanteze Bugetul Statului luxul acestor neica-nimeni!
    Nu se dadea dus, piticania pocita tradatoare de Ciolos, nu-si terminase misiunea de tradare a intereselor Nationale.

  5. „Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” – 22 martie 1881)
    DACA NU CONSTIENTIZAM CA SANTEM OCUPATI DE STRAINI CA LUPII LA OI, PRIN MINCIUNA SI VICLENIE, VOM FI BATJOCORITI SI JEFUITI IN CONTINUARE, PRIN STATUTUL DE COLONIE A OCCIDENTULUI IUDEOMASON, IAR TEFELISTII INDOBITOCITI VOR APARA ORBITI DE „VALORILE” OCCIDENTULUI, INTERESELE LUI, MULTINATIONALELE, IN LOC SA PROTESTEZE IMPOTRIVA OCUPARII TARII DE CATRE STRAINI, IMPOTRIVA CEDARII SUVERANITATII IN FAVOAREA NOULUI COMUNISM BABILONIC SI ANTIHRISTIC UE, IMPOTRIVA DECIMARII POPORULUI, IMPOTRIVA ACAPARARII DE CATRE STRAINI A RESURSELOR, PADURILOR, A PAMANTULUI STRAMOSESC APARAT CU PRET DE SANGE LA POSADA,ROVINE, VASLUI, CALUGARENI, PLEVNA, VIDIN, MARASESTI, OITUZ…

  6. Acum am inteles cum s-a intamplat: Dragnea Penalul era in clenciuri cu Copy Paste, dar el era seful masinariei de vot al PSD, asa ca avea toate parghiile ca sa poata face ce vrea peste capul lui Tonta.Si sunt convins ca a facut.Decat sa ajunga Tonta presedinte, si el Dragnea sa fie sub papuc, mai bine sa-l ajute pe Joianis la turul doi, si el sa devina sef peste partid si sa-l controleze si pe Joianis.PNL, un alt partid bolsevic vopsit in galben, avand atatia penali de salvat, a batut palma cu Dragnea si alegatorii PSD controlati la sange de Dragnea prin penalii din teritoriu, l-au votat pe Negustorul de copii.Dupa alegeri s-au intamplat inca doua lucruri: 1. Tariceanu Penalul a intrat la guvernare, chipurile cu ALDE, dar in realitate pentru PNL, care se face ca este in opozitie;

    2. PNL a profitat de penalii din PDL si a absorbit PDL-ul pentru ca Traian Basescu sa nu aiba un partid puternic in spate sa poata face opozitie PSD-ALDE-PNL.Asadar, Negustorul de copii, Joianis, este omul PSD-ALDE-PNL si se face ca este presedintele tuturor.Dovada clara, a fost aprobarea propunerii PSD pentru noul prim-ministru, fara sa cracneasca, macar de ochii lumii.

  7. Am urmarit o secventa in care se plangea seful casei ca nu se fac renovari la Peles. Legea spune ca proprietarul este obligat sa intretina imobilul inchiriat, iar proprietarul este familia mostenitoare. Tot presa vorbea de neplata unor taxe/impozite de milioane pe care tot asteapta sa li se „ierte.” Cum se poate ca unei bunicute cu o pensie/venti minim sa-i ceri/impui plata impozitului/taxelor, iar altii spera sa scape de plata? E corect, moral? Bogatii sunt mai saraci moral decat saracii. Trebuie sa-i invatam pe copiii ca unii nu-si platesc darile pe motiv ca-s de neam mare sau ca a fi corect/cinstit este esential ? PM afirma ca lunar mostenitorii incaseaza numai din chirii 20.000 euro.

  8. Tupeu strigator la cer. Proprietatile revendicate nu au apartinut niciodata ca bunuri personale ale fostei familii regale. Aceasta familie, care probabil nu defasoara nici o activitate lucrativa, de fapt vineaza subsidii perpetue.

    • Tu nu stii sa citesti? Palatul Elisabeta a fost facut de Carol 2 deci apartine casei regale, comunistule!

  9. „DENUNȚ PENAL
    Împotriva persoanelor care au constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a trece prin Parlament o propunere legislativă „pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României” și, ulterior, în baza noii legi să beneficieze de folosința gratuită a Palatului Elisabeta, pentru o perioadă de 49 ani, precum și de„finanțarea cheltuielilor de funcționare curentă a Casei Regale a României” de la Bugetul de Stat, în sumă de 25 milioane euro, „aprobată anual prin hotărârea Guvernului”. O bandă organizată de escroci străini și câțiva alogeni, foarte lacomi, care nu se mai satură de furat din banii publici și din averea Poporului Român, a pus la cale un scenariu care să permită jefuirea din Bugetul de Stat, în 49 de ani, a peste un miliard de euro.
    În opinia mea și în baza probelor existente, membrii grupului infracțional au săvârșit următoarele infracțiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută și pedepsită de art.322, Cod penal; uz de fals, faptă prevăzută și pedepsită de art.323, Cod penal; abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art.297, Cod penal;trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art.291, Cod penal; constituirea unui grup infracțional, faptă prevăzută și pedepsită de art.367, Cod penal.
    Pentru aflarea Adevărului, în legătură cu propunerea legislativă menționată, consider că se impune să fie audiate ca martori, cel puțin, următoarele persoane implicate:
    -Dragnea Nicolae-Liviu, deputat P.S.D.;
    -Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin Anton, senator A.L.D.E.;
    -Margareta Duda,…”

    http://muzicainstantelor.ro/index.php/2017/12/03/funar-a-cerut-exclusivitate-la-dna-pe-biografia-casei-regale-a-romaniei/

    • Am intrat si am vazut. Multumiri pt linck. Nu stiu ce impact va si avea din cauza sustinerii din exterior care ar trebui sa inceteze.

  10. Auzi legea dată de Zdragnea & Căcăriceanu să sporească nivelul parveniților de la 4 stele* la 5 stele*…

  11. Copii romanilor abandoneaza scoala din cauza lipsurilor financiare, copii romanilor mor din cauza lipsei banilor pentru operatii si tratamente, copii romanilor traiesc in saracie, cazurile a sute de mi de copii romani. Astia vor privilegii cu orice chip chiar „si peste cadavrele copiilor romani”. O rusine de care ne umple „lipsa de onoare a clasei politice romanesti, a privilegiatilor care au „ocupat scaunele de privilegiatri dupa comunisti”, ba si mai rau, se naste in Romania o noua dictatura politica in colaborare cu mostenitoareole fostei familii regale care va supune romanii la o saracie crunta. Semnati „petitia „NU VREM CASA REGALA platitA DIN BANI PUBLICI.

  12. Semnati petitia „NU VREM CASA REGALA platita din bani publici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.