„Creştere absurdă” a preţurilor: Ceapa concurează carnea

Autorităţile din Filipine intenţionează să importe zeci de tone de ceapă pentru a evita o altă „creştere absurdă” a preţurilor, cum s-a întâmplat deja la începutul anului când ceapa a fost mai scumpă decât carnea de pui şi cea de vită, transmite Bloomberg.

Un comunicat emis vineri de un departament din Ministerul Agriculturii de la Manila arată că vor fi emise autorizaţii de import pentru ca firme private să poată importa 21.000 de tone de ceapă până la finele anului. Măsura este destinată să asigure că va exista o aprovizionare suficientă, pe fondul unei aşteptate majorări a cererii în perioada sărbătorilor, se precizează în comunicat.

Planul de import este destinat să asigure publicul că „nu se va repeta o creştere absurdă a preţurilor”, a adăugat departamentul.

Filipine a ajuns în situaţia în care a fost forţată să importe ceapă la începutul anului, după ce preţurile au explodat din cauza unui deficit de aprovizionare pe piaţa locală, unii parlamentari dând vina pentru această situaţie pe traderii care au făcut stocuri şi au manipulat preţurile. Ţara din sud-estul Asiei consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă pe lună.

În comunicatul departamentului din Ministerul Agriculturii de la Manila se precizează că autorizaţiile de import vor permite aducerea a 17.000 de tone de ceapă roşie şi 4.000 de tone de ceapă albă din China, India şi Ţările de Jos. Volumele vor oferi o rezervă care va stabiliza preţurile pe piaţa internă înainte de începutul sezonului de recoltare din primăvară.

Ceapa este un ingredient important în bucătăria filipineză, alături de usturoi. Explozia preţurilor a afectat consumatorii în special în perioada-cheie a sărbătorilor de sfârşit de an, când au loc multe reuniuni în familie, astfel că numeroase persoane s-au plâns pe reţelele sociale de explozia preţurilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

3 Comentarii

  1. Dar, care e prețul? Pare un material pentru manipulare pe preturi comparative între țări pornind de la Romania.

  2. Taea are peste 109 milioane deci de 5-6 ori cat Romania, deci si la noi se consuma mai mult de un kg de ceapa/luna de persoana deci ar avea nevoie de 100.000 de tone/luna si ei importa doar 17.000 tone. Tot anul au fost articole despre penuria de ceapa din Filipine…Asta s-ar putea sa devina o problema in ziua cand nevoile asiatice vor fi satisfacute de tari europene. Noi am cam renuntat sa mai producem legume majoritatea sunt din export.

  3. pretul este de apro 140 pesos filipinezi deci aprox. 2,52$, dar se pare ca in 2022 a fost si 167 pesos/kg. un pesos=0,018$

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.