Crimă în direct la 112: A cerut degeaba ajutor

O femeie a fost găsită marţi decedată în locuinţa sa din localitatea Mircea Vodă, la aproximativ 24 de ore după ce a sunat la 112, iar poliţiştii nu au reuşit să dea de urma acesteia. Femeia a fost ucisă. 

Femeia şi concubinul său au fost găsiţi decedaţi, luni, cu urme de violenţă, într-un imobil din localitatea Mircea Vodă, a anunţat IPJ Brăila.

Trupurile celor doi au fost găsite după ce duminică la Dispeceratul SNUAU 112 Brăila a fost înregistrat un apel telefonic în care o femeie se auzea ţipând, însă poliţiştii nu au dat de urma acesteia.

„La data de 10 iunie a.c., ora 12,31, la Dispeceratul SNUAU 112 Brăila a fost înregistrat un apel telefonic, în care se aude o femeie care ţipă şi spune că se află în pericol, fără a preciza date privind identitatea sau locul în care se află. Imediat, în localitatea Mircea Vodă au fost dirijate două echipe din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ianca, pentru a efectua verificări. În urma verificărilor efectuate, nu au fost obţinute date care să confirme faptul că în zonă ar fi avut loc un conflict. Nu se auzeau zgomote şi nici vreun conflict în derulare la imobilele din zona respectivă. S-au purtat discuţii cu locuitorii din zonă, pentru a încerca identificarea unui imobil unde ar fi avut loc un conflict, încercându-se, totodată, identificarea apelantei, inclusiv prin prezentarea persoanelor identificate, spre recunoaştere, a numărului de telefon de pe care s-a apelat”, se arată într-un comunicat de presă remis luni de IPJ Brăila.

IPJ Brăila precizează că „niciuna dintre persoane nu a putut oferi informaţii care să ajute la identificarea locaţiei sau a apelantei”.

„S-a încercat reapelarea postului telefonic, fără rezultat, numărul fiind alocat unei cartele pre-pay neînregistrate. Din verificările efectuate şi datele deţinute, la acest moment, telefonul ar aparţine unei femei de 44 de ani, din comuna Mircea-Vodă, însă la momentul efectuării verificărilor în teren vecinii nu au putut furniza această informaţie. Astăzi, 11 iunie a.c., în jurul orei 09,45, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că, într-un imobil din comuna Mircea-Vodă, au fost găsite două cadavre ce prezentau urme de violenţă. A fost stabilită identitatea acestora, fiind vorba de doi concubini, un bărbat de 50 de ani şi o femeie de 44 de ani, ambii din comuna Mircea-Vodă. Ambele cadavre au fost preluate de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările continuă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei”, informează IPJ Brăila.

Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că, anterior evenimentului, nu au mai existat sesizări în contextul violenţei domestice în care să fi fost implicată vreuna dintre cele două persoane.

Femeia ar fi fost ucisă de concubin, care ulterior s-ar fi sinucis.

O echipă din cadrul Direcţiei Control Intern a Inspectoratului General al Poliţiei Române a ajuns miercuri dimineaţă, la Brăila, pentru a face verificări în cazul femeii care a fost găsită marţi decedată în locuinţa sa din localitatea Mircea Vodă, la aproximativ 24 de ore după ce a sunat la 112, iar poliţiştii nu au reuşit să dea de urma acesteia.

„Având în vedere evenimentul înregistrat în judeţul Brăila, în urma căruia, la data de 11 iunie 2024, o femeie şi un bărbat au fost găsiţi decedaţi, cu urme de violenţă, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Poliţiei Române a dispus, încă de ieri, 11 iunie, trimiterea unei echipe din cadrul Direcţiei Control Intern, pentru a efectua verificări cu privire la modul de gestionare a cazului. În această dimineaţă, echipa de poliţişti a ajuns la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi a demarat verificările”, informează IGPR.

Recomanda [votes_up id=767900]

10 Comentarii

  1. @ Nume

    M-ai omorât de râs cu bancul tău cu Rușii care bruiază !!
    Cât despre cei care mor, cum se proceda înainte ca gooolgle să existe ?? Fraier ești TU care te prostituezi pt. gloogle și alte multinaționale ca sa te menții în viață.

  2. rusii bruiaza cam din 2016 tot ce e localizabil prin satelit.
    cand nu o fac toti care ti resetat telefoane si nu ati acceptat conditia: „google sa va monitorizeze…” cu „da” atunci nu functioneaza loclizrea prin satelit..mai pui ca nea politist nu se pricepe la tehnologie…muriti ca frierii sau fraieri

  3. Ce-ar fi sa judecam miezul problemei? Deci o femeie s-a incurcat cu un barbat cu antecedente penale, cei doi s-au certat, s-au incaierat, el a ucis-o pe ea si apoi s-a sinucis. Banal si stupid. De ce se-ntampla astfel de lucruri? Mentalitatea moderna e de vina. S-a renuhntat la cumintenia patriarhala in favoarea unor idei asa zise moderne, egalitariste, idei care ai stricat gandirea cea cuminte a neamului si, cu nepretuitul ajutor al „civilizatiei” vestului european, va degringola din ce in ce mai mult neamul nostru. Asta se urmareste, asta se va-ntampla, prin asta vom fi distrusi ca neam si tara.

  4. localizarea pana acum 3 saptamani era de feluri :triunghiulara si AML..AML era mai precis ca te ducea de cele mai multe ori exact pe strada unde era accidentul. STS mai introdus recent o localizare ILR care se presupne ca afcea mai exacta dar suprapusa cu AML nu ti dai seama care e mai precisa deoarece din verificarile pe fisele de caz in care apelantul a furnizat adresa de unde suna AML corespunde cu adresa data de apelant si ILR-ul nu ..In orase e mai usor dardaca ai ceste contradictii in mediul rural esti confuzat rau..SI DE ACEEA TREBUIE SA INTELEGETI CA LOCALIZAREA NU E CA IN FILME SI POLITIA TREBUIE SA COROBOREZE DATELE FURNIZATEDE LOCALIZARE CU UNELE INDICI FURNIZATE OPERATORULUI 112 DE CATRE APELANT..DACA APELANTUL E LASAT DE CATRE AGRESOR SA FURNIZEZE DATELE SI NU E IN IMPOSIBILITATEA DE A FURNIZA..Personal cred c-ar fi fost bine ca operatorul de telefonie mobila sa ceara adresa si celor care solicitau cartele pre pay pentru utilizare.Dar societateacivila a considerat acest abuz..

  5. Comentariile de sus sunt pentru domnul care a scris articolul si pentru ”specialistii” care critica modul de interventie al politiei..E foarte greu a depistezi apelurile intrerupte in care apelantul nu furnizeaza informatii deloc

  6. Revin si mai arat ca poti solicita STS-ulu ca operator 112 al Politiei sa trimita un link de localizare la numarul de telefon de pe care s-a sunat dar apelantul trebuie sa aiba telefon smart si internet si sa accepte el accesarea acestui link ..Daca nu accepta si nu da click pe linkul trimis de STS nu l poti localiza..Link ul acceptat ofera niste coordonate care ter trimite pe localitatea de unde s-a apelat nu pe strada respectiva cu numele si numarul respectiv deoarece in localitatile din mediul rural hartile aplicatiei nu s actualizate nu numele si numerele strazilor si politia nu poate identifica repede locatia..Se mai pot initia discutii pe whatsapp de catre STS cu apelantii care nu pot discuta de frica ca atacatorul e langa ei dar si atunci sansele sunt minime sa afli ceva dateprin metoda ata de la apelant.Nu mai spun ca politistul de la 112 primeste apeluri cu oameni cazuti in strada din cauza bauturii de cele mai multe ori tot felul de cazuri medicale (hipogligemie, bolnavi de cancer in inconstienta care rapesc din timpul operatorilor 11 de la politie.Pe teren sunt doar 2 echipaje de politie si politia e un fel de moasa comunala care merge la toate apelurile primite prin 112..

  7. Nu exista localizare a aapelurilor 112 ca in filme ..Uneori apelurile 112 intra fara numarul de telefon (intra doar un nr care reprezinta un fel de semnatura a numarului de telefon) de la care se face apelul .Numerele de telefon in cazul situatiei de mai inainte se pot afla doar de catre STS la solicitarea operatorului 112 de la agentia politia.Hartile din aplicatia STS nu s actualizate cu strazile mai ales in mediul rural .Daca apelantul foloseste o cartela prepay mai veche STS nu poate afla numarul apelantului daca in fisa de caz nu ti apare numarul de telefon..STS -ul are un istoric al tuturor apelurilor facute de un apelant si daca ai norocul ca apelantul sa fi sunat de mai multe ori si sa furnizeze si adresa lui poate ajuta in cazul unor apeluri intrerupte in care apelantul nu poate vorbi din diverse motive .Daca nu are istoric atunci e si mai greu sa depistezi apelurile

  8. Crima de la Caracal in varianta 2.0,dar cu o alta scuza: „la orele 12.31 a venit apelul la 112,iar la 12.32 organul era la poarta victimei.Intrucat poarta era inchisa,organul a plecat”.Na,bravo,ma,pai voi n-ati fi facut la fel ? Pai,daca era liniste,deci nu era nicio problema.OK.Tov.peltic Predoiu,se aude ? Nu cumva sa uitati sa-i ridicati in grad,ca-i tare pacat de ei.Nu aud.Cum ? Sunt tineri si dornici de pensionare ? Ce MIZERIE !

  9. Parca tovii militieni se laudau ca au la 112 sisteme performante de localizare al oricarui apel.
    Daca habar n-au avut unde se aflaun cei care apelasera dupa ajutor, atunci ce sa te mai miri ca tot felul de golani fac, fara teama, apeluri cu propuneri porkoase doamnelor de la 112?…..[Rumburak]

  10. Inca o data Politia din Romania da dovada de profesionalism .Daca in urma acelui telefon ,echipajele de Politie nu au sesizat nimic in localitatea Mitcea Voda si s-au multumit sa se intoarca rapid la sediu lor, asta cit se poate de clar, cam cum actioneaza ei de obicei.Timpul trece ,leafa merge ,ei cu drag muncesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.