Criminal cu sânge rece la 12 ani: A premeditat totul

Copilul de 12 ani care şi-a împuşcat mortal marţi un coleg din clasa a şasea şi a rănit grav două fete, într-o şcoală de lângă Helsinki, şi-a planificat din timp atacul, care aparent a fost motivat de hărţuirile la care era supus, a comunicat joi poliţia finlandeză citată de AFP şi Reuters.

„Ancheta preliminară a găsit dovezi care indică faptul că acţiunea a fost premeditată”, au afirmat anchetatorii pe baza unor dovezi neprecizate găsite într-un telefon şi un computer confiscate de la băiat.

Acesta a fost arestat de poliţie la circa 4 km de şcoala din cartierul Viertola din Vantaa, dar nu poate fi inculpat din cauza vârstei prea mici şi se află acum în grija serviciilor sociale.

Poliţiştii spun că el şi-a recunoscut fapta, că arma de tip revolver folosită aparţinea unei rude apropiate a atacatorului, iar ancheta ar putea dura câteva luni. Elevele spitalizate ar putea fi chestionate în următoarele zile.

Finlanda şi-a înăsprit legislaţia privind armele de foc în 2010, după atacuri armate în şcoli în 2007 şi 2008, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 20 de oameni. Printre altele, a fost introdus un test de aptitudini pentru cei care solicită permis de portarmă, iar vârsta minimă pentru posesia armelor a crescut de la 18 la 20 de ani.

În ţară există 1,5 milioane de arme de foc legale şi circa 430.000 de deţinători de permise, la 5,6 milioane de locuitori; vânătoarea şi tirul sunt populare.

„Ceea ce s-a întâmplat afectează profund întreaga Finlandă”, a declarat guvernul într-un comunicat, după ce a fost informat despre anchetă. „Contextul şi motivele incidentului vor fi examinate amănunţit, iar măsurile necesare vor fi evaluate ulterior”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

7 Comentarii

  1. Probabil că dacă ar lua bullingul la fel de în serios ca”diversitatea” și n-ar mai vota premieri de discotecă, n-ar mai avea”surprize” de-astea.Dar, pare-se că sunt la mare modă infractorii prin europistan și sunt promovați cu sârg de soroseli așa că am suspiciunea că le plac evenimente de genul ăsta.

  2. He he ! Culmea e ca Finland(i)a (ca votca …) tocmai a fost declarata acum citeva zile (oare pe ce criterii ? nu cumva, ca din intimplare, pentru ca tocmai a aderat la NATO ?) „tara cu cea mai fericita populatie de pe glob” !!! Deci cred ca baiatu’ in cauza, de fericire si pentru a sarbatori „evenimentul”, a inceput deja sa se antreneze pentru viitoarele „misiuni de pacificare”, deocamdata doar pe colegi …

  3. Textul acesta are Doua Parti.
    PARTEA INTAIA
    Cateva Precizari importante,
    A. DEGEABA Finlanda are o Educatie CvasiPERFECTA:
    Lipsa de Morala si Bun Simt propagate INSISTENT in Lumea Intreaga, prin Media, Filme, Carti, Emisiuni TV, mai aes dupa 1989, un Autentic Program DRACESC de InTampire a Maselor de Poporeni intru Bobuleni,
    dE CAND o Anume PARTE Draceasca a Lumii s-a vazut LIBERA la Actiuni CONTRA OMului, ne mai stiind de Frica Nimanui pe Lume,
    TOATE acestea “SAR” peste Educatie, prin Coplesirea ZILNICA Individului, scatand din Individ ABJECTIA si SALBATICIA, in Mod VOIT si PORGRAMAT.
    B. In Mod SIGUR Copilul a fost SUPUS la Bullying in Mod REPETAT si POSIBIL in Forme Monstruoase, din Moment CE NU a mai putut RABDA.
    CE ar trebui sa faca si Copilul VIOLAT in WC sub TACEREA Acoperitor-Incurajator LASHA a Profesorilor, Sclavi ai Parintilor PILOSI, de la care iau Spaga si Avantaje diverse pentru ca PLODURILE acestora sau ale Interlopilor dn Cartierul SCOLII fac asa ceva!
    Se ridica o Problema IMPORTANTA.
    TOTI Abuztorii, Violaorii, Derbedeii, Talharii, Rapitorii, Recrutorii de FETE comit Fapte Ingrozitoare de TORTURA, UMIILINTE Bestiale, etc.
    si NOI, NU trebuie sa avem Mandrie, TREBUIE sa suportam LINISTITI, sa RABDAM, asa NU NE RAZBUNAM, ca NU este BINE,
    pentru ca ASA au decis Niste NeNorociti PUTERNICI si AFINI cu Criminalii pe care ii incurajeaza si ACOPERA oriCE Magarii NE ar face!
    NOI, NU avem voie sa NE aparam!
    PARTEA A DOUA

  4. PARTEA A DOUA
    EI AU VOIE sa NE faca Toate Rusinile si Umilintele POSIBILE si Imaginabile de Minti BOLNAVE sic are nici NU sunt descrise in LEGI, pentru o mai PRECISA InCadrare Juridica, ii apuca pe Toti Legislatorii o Pudoare JIGODIOS_Perfida …
    De Pilda: “Loviri si ALTE Violente!”
    In Gramada “ALTELOR Violente” POT intra Cestii absolut ABOMINABILE, ABJECTE, MURDARE, REPETATE de Sute si MII de ori si care sunt “sarite” de o Pedeapsa Reparatorie si care sa ELIMINE ASA NISTE Cestii sau sunt “sanctionate” la MitStock, spre UMILIREA si Disperarea Victimelor!
    NU mai avem NI, Simpli Cetateni DREPTUL la Demnitate!

    Se remarca o IntrePatrundere “INTIMA” intre Criminali SADICI, din Distractie, care VAD ca SE InCurajeaza aceasta Comportare DISTRUCTIVA pentru Societata UMANA.
    SI
    AUTORITATI de OriCE fel, in special Autoritatile cu PAZA Legii si Pedepsirea Criminalilor.
    SE ASEAMANA pana la Identificare si SE apara reciproc.
    Multi Infractori fiind FOLOSITI in Profit PROPRIU de catre Politisti si JUZI si OriCE Individ cu OareCE Putere …
    Vezi NeNorocitul de VicePrimar care a SCLAVIZAT la Distrugere un Biet Copil de la 7 la 12 Ani.
    Si NeNorocitul TRAIESTE si aseapta UITAREA si Prescriptia!
    NU se mai poae TOLERA Valul IMENS de Mizerie MORALA ImPutita navalit peste Romania, de 34 de Ani pe Caricaturile UMANOIDE puse peste Noi, TOT de 34 de Ani ii FXXE Grija de Alegeri, coMasate sau NU!
    Seamana a Dans TEMBEL in InConstienta lui SUB Spanzuratoare sau TEAPA!
    Pai ASTA se SI VREA:
    Forjarea unei Mentalitati de SCLAV!
    De ASTA au si NAPUSTIT Fortat in Europa MASE de Salbatici, Viitorii NOSTRI, Calai, Paznici, Abuzatori, Vatafi.

  5. Corect,@ Contestatarule. Ieri, chiar, am ascultat fără să vreau povestea unei femei care fugea de „soțul” ei, un dereglat căruia psihiatria i-a pus ștampila”personalitate multiplă”, afecțiune rarissimă,(i-a pus-o că să scape de caz) după o tentativă de omor pe care poliția nu a luat-o, binențeles, în calcul.Dupa ce a repetat”isprava”, femeia și-a ales, după spitalizare cu un spray.A scăpat-o un șofer care l-a trântit pe tembel și care era să se aleagă cu permisul suspendat de la asta și a scăpat amenințându-i pe polițiști că pune camera pe net.Tembelistan, asta e România, cât despre Vest,WEF ul îl vrea distrus și „chinezi ficat”.Europa se prăbușește cu încetinitorul, e demolată”controlat”.La fel și America.Politica a ajuns la final, nu mai are decât vorbe goale, dezinteres complet și o lăcomie fără margini.Nu mai avem viitor că specie și asta se simte la demografie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.